Middlesbrough, istorie fără strălucire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Middlesbrough Football ClubAnul fondării: 1876Palmares: Cupa Ligii Angliei (2004)Stadion: Riverside Stadium (35.000 de locuri)Antrenor: Steve McClarenJucători reprezentativi: Mark Viduka

Middlesbrough Football Club
Anul fondării: 1876
Palmares: Cupa Ligii Angliei (2004)
Stadion: Riverside Stadium (35.000 de locuri)
Antrenor: Steve McClaren
Jucători reprezentativi: Mark Viduka (Australia), Jimmy Floyd Hasselbaink (Olanda), Gaizka Mendieta (Spania), Aiyegbeni Yakubu (Nigeria) Fabio Rochenback (Brazilia)

Adversarul Stelei din semifinalele Cupei UEFA, Middlesbrough FC, este unul dintre cele mai vechi cluburi din Anglia, cu o istorie de 130 de ani. În tot acest răstimp, "Boro" s-a dovedit a fi o echipă modestă, adeseori anonimă, parcursul european din acest an fiind de departe cea mai bună performanţă din istoria clubului. Practic, "Boro" a început să existe în fotbalul mare din 1992, odată cu promovarea în Premiership. În sezonul 2003-2004, alb-roşii au obţinut cea mai bună performanţă în campionat, locul 7. În acest moment, "Boro" ocupă un modest loc 14, deşi în lotul antrenat de Steve McClaren figurează numeroase vedete. Acum câţiva ani, presa din Albion alcătuia un top umoristic cu cele mai uşoare slujbe din lumea sportului. Pe lângă a fi frizerul arbitrului italian Pierluigi Collina sau partener de întrecere pentru jucătoarea rusă de tenis Anna Kournikova, unul dintre cele mai uşoare "joburi" era acela de îngrijitor al trofeelor lui Middlesbrough. "Alb-roşii" şi-au luat revanşa în anul 2004, când au câştigat Cupa Ligii Angliei, singurul trofeu din vitrina clubului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite