Mesajul lui Neşu: "Vă mulţumesc tuturor! Acum pot controla scaunul cu mâna dreaptă"
0Prin intermediul siteului oficial FC Utrecht, Mihai Neşu a adresat un mesaj emoţionant tuturor celor care sunt alături de el. Fotbalistul român se află într-un scaun cu rotile pe care, cu ajutorul unui dispozitiv, îl putea manevra doar cu bărbia.
"Nenumăratele
flori, desene şi alte forme prin care v-aţi exprimat susţinerea au fost
impresionante. Dar mai ales ce au organizat suporterii la meciul cu
Alkmaar a fost răscolitor. În fiecare zi mă uit la steagul uriaş făcut
pentru mine şi eşarfele cu chipul meu, mă simt de fiecare dată copleşit.
Ultima
îmbunătăţire a stării mele de sănătate e faptul că pot controla scaunul
în care mă aflu cu ajutorul mâinii drepte. Până acum, reuşeam acest
lucru doar cu bărbia. Cred că am făcut câteva progrese mici şi în ce
priveşte mişcarea picioarelor. E mult de lucrat, dar pentru mine nu e
niciodată prea greu. Iubesc fotbalul şi mă simt mental foarte puternic.
Sprijinul vostru îmi dă putere în plus şi vă mulţumesc încă o dată
pentru tot! Chiar vreau să mulţumesc fiecăruia. A fost impresionant şi
mult mai mult decât m-am aşteptat!"