Martina Hingis călăreşte la Dubai!
0Jucătoarea elveţiană Martina Hingis a demonstrat faptul că se simte foarte bine şi în şa, nu numai pe terenul de tenis. Aflată pe locul 6 ATP, Hingis se află în Dubai, unde urmează să
Jucătoarea elveţiană Martina Hingis a demonstrat faptul că se simte foarte bine şi în şa, nu numai pe terenul de tenis. Aflată pe locul 6 ATP, Hingis se află în Dubai, unde urmează să participe la un turneu ce oferă premii în valoare totală de 1.500.000 de dolari, iar calităţile ei de călăreaţă au fost testate într-un joc de polo. "Am fost destul de nervoasă atunci când am lovit mingea pentru că nu ştiam cum va reacţiona calul. Dar s-a văzut că aceştia sunt foarte bine antrenaţi. A fost o experienţă plăcută, chiar dacă s-a petrecut în afara terenului de tenis", a declarat jucătoarea, care s-a impus la turneul din Dubai în 2001. Jucătoarea, în vârstă de 26 de ani, are şanse mari să se impună şi în acest an, mai ales după ce Maria Şarapova şi Serena Williams s-au retras din competiţie. "Mă bucur că nu vor fi aici. Dar turneul nu va fi afectat, pentru că vor fi prezente şi alte jucătoare valoroase, precum Mauresmo, Henin sau Kuznetsova", a recunoscut Hingis.