Marius Constantin: "Vom demonstra că suntem cei mai buni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi oficialii Rapidului au declarat în dese rânduri că soarta titlului este deja jucată, fotbaliştii giuleşteni sunt de altă părere. Fundaşul Marius Constantin crede că echipa sa are

Deşi oficialii Rapidului au declarat în dese rânduri că soarta titlului este deja jucată, fotbaliştii giuleşteni sunt de altă părere. Fundaşul Marius Constantin crede că echipa sa are ocazia, în ultimele două etape, să demonstreze că este peste Steaua.
"De ce nu? E de ajuns ca steliştii să facă un egal şi noi să câştigăm ambele meciuri. Indiferent ce va fi, noi trebuie să ne facem jocul nostru, iar la finalul campionatului vom demonstra că am jucat cel mai bun fotbal", a precizat Constantin, în timp ce colegul său, Ionuţ Rada, promite Naţionalului că va juca în Cupa UEFA: "Atât timp cât Steaua nu este campioană sigură, orice se poate întâmpla în ultimele etape". Rapidiştii i-au felicitat pe colegii lor care au participat la turneul echipei naţionale din Statele Unite. "Este foarte bine că am avut cinci jucători la lot, dar sunt curios câţi vor fi chemaţi la un meci oficial", a precizat Marius Constantin. În lipsa României de la Campionatul Mondial, rapidiştii nu ştiu cu cine vor ţine, deţinătoarea trofeului, Brazilia, fiind printre ultimele opţiuni. "Sigur că mă voi uita la Mondiale. Nu ştiu cu cine voi ţine, dar în niciun caz cu Brazilia. De ce să ţină toată lumea cu Brazilia?", a precizat Rada.

Negru îi va consola pe "studenţi"
Cel mai interesant meci al etapei a 29-a va avea loc duminică, în Giuleşti, unde Rapid va primi vizita Sportului. Rapidiştii sunt convinşi că vor învinge revelaţia acestui sezon. "Speram într-un clasament Rapid, Sportul, Steaua, dar acum nu se mai poate. Fiecare trebuie să-şi apere şansele. Nu voi vorbi cu foştii mei colegi de la Sportul înainte de meci, ci doar după, când îi voi consola pentru înfrângere", a declarat Valentin Negru.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite