Marica a "scos" un penalty pentru VfB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul român a fost titular, vineri seară, în Bundesliga, în derby-ul Stuttgart - Schalke 04, scor 2-2 Internaţionalul român Ciprian Marica a debutat ca titular în Bundesliga.

Atacantul român a fost titular, vineri seară, în Bundesliga, în derby-ul Stuttgart - Schalke 04, scor 2-2

Internaţionalul român Ciprian Marica a debutat ca titular în Bundesliga. Fostul jucător al lui Şahtior Doneţk a jucat primele 77 de minute ale meciului VfB Stuttgart - Schalke (2-2), reuşind o evoluţie promiţătoare. A avut o mare ocazie în minutul 34 şi i-a oferit colegului Pardo şansa unui gol din penalty.

Primul meci al lui Marica în campionatul german a fost chiar marele derby al startului de sezon, VfB Stuttgart - Schalke, adică duelul dintre campioana şi, respectiv, vicecampioana ultimei stagiuni.

Cumpărat în această vară cu opt milioane de euro, un record pentru VfB, românul a fost folosit din primul minut şi a lăsat o impresie bună. În minutul 34, la 1-0 pentru Schalke, ar fi putut egala pentru gazde, însă cu puţin a ratat întâlnirea cu mingea. S-a revanşat în faţa suporterilor în a doua repriză, la scorul de 1-1.

A fost schimbat cu brazilianul Ewerton

Portarul lui Schalke, Neuer, l-a faultat în careu în minutul 67, iar Pardo a adus echipa din Stuttgart în avantaj. Din păcate pentru gazde, noul puşti-minune al lui Schalke, croatul Rakitic, a egalat cu un sfert de oră înainte de final, după o acţiune personală de toată frumuseţea. La un minut de la reuşita croatului de 19 ani, Marica a fost schimbat cu brazilianul Ewerton. Următorul meci de campionat al lui VfB va avea loc sâmbăta viitoare, când echipa atacantului român se deplasează la Hertha Berlin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite