"Mafioţii din Craiova vor răul Ştiinţei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Bănuiesc că la Craiova bucuria este maximă acum, după promovare. Ce surprize pregătiţi pentru reîntâlnirea cu Divizia A?- O să vă mire, dar numai oamenii simpli, de pe stradă, s-au

- Bănuiesc că la Craiova bucuria este maximă acum, după promovare. Ce surprize pregătiţi pentru reîntâlnirea cu Divizia A?
- O să vă mire, dar numai oamenii simpli, de pe stradă, s-au bucurat. Oficialităţile oraşului urăsc această echipă. Pentru că ei îmi doresc mie răul, îl doresc şi echipei. Craiova este un oraş condus de mafioţi. E greu de demonstrat asta, dar nu vor decât să dau greş. Cel mai bun exemplu este stadionul "Ion Oblemenco", care aparţine Consiliului Local. Nu se investeşte nimic în modernizări, deşi se află în stare avansată de degradare. La sfârşitul sezonului viitor va expira contractul pe care îl avem pentru folosirea arenei şi nu vor să-l reînnoiască. Mai mult, mi-au zis să-mi găsesc alt stadion. Din cauza acestor abuzuri, probabil că va trebui să ne mutăm. Dar poate nu va mai fi Antonie Solomon primar. Mai ales că am auzit că-l ia Parchetul.
- Ce obiectiv v-aţi stabilit pentru campionatul care vine?
- Noi nu suntem o echipă ca Pandurii, să ne propunem doar supravieţuirea în prima divizie. Retrogradarea a fost un accident. Cele patru titluri şi şase cupe pe care le avem ne obligă. ţintim podiumul campionatului şi calificarea într-o cupă europeană.
- Pentru asta este nevoie de un buget comparabil cu al echipelor mari…
- Vom avea un buget de două milioane de dolari numai pentru activitatea curentă, la care se adaugă aproximativ 800.000 de dolari pentru transferuri. Nu sunt multe formaţii în Divizia A care dispun de aceşti bani. Din păcate, pe plan local nu mai vrea nimeni să investească, toţi pun piedici.
- Păstraţi lotul actual de jucători?
- Mergem mai departe cu echipa care a reuşit promovarea. Vom mai aduce câţiva fotbalişti din ţară şi trei-patru străini, în toate compartimentele. Este vorba despre trei jucători din Australia şi de un portar din Noua Zeelandă, Glen Moss. Are 23 de ani şi a jucat câteva meciuri pentru naţionala ţării sale. În proporţie de 99 la sută, aceştia vor veni la Craiova. De asemenea, vrem să aducem şi un antrenor străin, probabil din Olanda, care să lucreze alături de Ovidiu Stângă.
- Când vor începe pregătirile pentru noul sezon?
- Pe 19 iunie e programată reunirea lotului. Avem perfectate două turnee în străinătate, unul în Austria şi celălalt în Germania şi Olanda. Am aranjat deja câteva meciuri cu echipe tari, precum Galatasaray, PSV Eindhoven şi FC Bruges.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite