"M-am blocat psihic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Paraschiv a mărturisit că risca să se plafoneze după cei opt ani petrecuţi în Ghencea. El se va prezenta sâmbătă la antrenamentele noii sale formaţii, Rimini, din liga a doua

Sorin Paraschiv a mărturisit că risca să se plafoneze după cei opt ani petrecuţi în Ghencea. El se va prezenta sâmbătă la antrenamentele noii sale formaţii, Rimini, din liga a doua italiană

Nu a strălucit niciodată, dar a fost cel mai constant stelist din ultimii ani. A jucat cu determinare şi ambiţie câştigându-şi porecla "Gattuso", ca o replică românească a campionului mondial italian. Sorin Paraschiv a renunţat însă la o posibilă participare în Liga Campionilor cu Steaua pentru a juca în Serie B la Rimini. A fost o schimbare de care fotbalistul de 26 de ani avea nevoie după aproape un deceniu petrecut în tricoul roş-albastru. Acum va evolua în roşu şi alb, tricoul noii sale echipe, dar şi al rivalei de-o viaţă din România, Dinamo.

Promovat de la echipa de tineret a Stelei în urmă cu opt ani, "Para" a mărturisit că risca să se plafoneze dacă rămânea în Ghencea. "Pentru mine este un nou început. Îmi pare rău să părăsesc Steaua, dar nu mai puteam continua după atâţia ani petrecuţi în Ghencea. Nu mai puteam psihic. Riscam să mă blochez, să mă plafonez", a precizat stelistul. În loc de cupe europene sau luptă pentru titlu, la Rimini va trăi o experienţă nouă, încercarea unei promovări în Serie A. Între necunoscuţii jucători de la micuţa echipă din provincia Emilia - Romagna, Paraschiv este un adevărat star. "Se poate spune că sunt o vedetă la echipă, pentru că sunt cel mai bine cotat fotbalist pe care îl au. M-au adus ca să-şi consolideze lotul în vederea promovării. Antrenorul Leonardo Acori s-a bucurat foarte mult când m-a văzut. Primul lucru pe care mi l-a spus în loc de <> a fost <> ", a povestit, râzând, mijlocaşul.

Walter Zenga l-a ajutat să se transfere

Un factor decisiv în transferul lui Paraschiv la Rimini a fost tehnicianul italian Walter Zenga, cel care este mereu consultat de conducătorii din Peninsulă atunci când au în vizor fotbalişti români. "Antrenorul Acori a luat legătura cu Zenga şi l-a întrebat dacă pot fi de folos echipei. Walter a vorbit foarte frumos despre mine, astfel că cei de la Rimini nu au avut nicio reţinere în a mă transfera", a spus "Para".

În cei nouă ani petrecuţi în Ghencea, Sorin Paraschiv a lucrat cu şase antrenori: Victor Piţurcă, Walter Zenga, Dumitru Dumitriu, Oleg Protasov, Cosmin Olăroiu şi Gheorghe Hagi. Dintre aceştia, omul care l-a ajutat cel mai mult pe Paraschiv a fost actualul selecţioner al României. "Îi sunt recunoscător domnului Victor Piţurcă. El este omul care m-a promovat în prima echipă a Stelei. Dar şi Walter Zenga pot spune că m-a ajutat să evlouez ca fotbalist", a precizat mijlocaşul

Palmares de invidiat în Ghencea

După opt ani petrecuţi în Ghencea, Paraschiv a trăit bucurii, dar şi cel mai negru moment al carierei. "Cele mai fumoase amintiri le am de la jocurile din Liga Campionilor, în special cel cu Dinamo Kiev. Cel mai urât moment al carierei a fost, fără îndoială, meciul de la Middlesbrough, unde am pierdut calificarea în finala Cupei UEFA", a declarat Paraschiv. Mijlocaşul a jucat 178 de meciuri în tricoul Stelei, a câştigat trei titluri de campion, două Supercupe ale României, a jucat o semifinală de Cupa UEFA şi a evoluat în grupele Ligii Campionilor. În total, în cupele europene, Paraschiv a jucat 45 de partide, ocupând locul doi în istoria clubului după Marius Lăcătuş. Cu Rimini, Para a semnat un contract pe patru sezoane, unde va avea un salariu anual de 300.000 de euro. Steaua a obţinut în schimb suma de 500.000 de dolari.

Se poate spune că sunt o vedetă la echipă, pentru că sunt cel mai bine cotat fotbalist pe care îl are Rimini la ora actuală
Sorin Paraschiv

45 de meciuri a jucat Paraschiv cu Steaua în cupele europene, fiind pe locul doi într-un clasament all-time

Rimini nu a jucat niciodată în Serie A

Noul club al lui Sorin Paraschiv, Rimini, provine din oraşul al cărui nume îl poartă, o localitate de 140.000 de locuitori. Gruparea a fost fondată în 1912, dar nu a ajuns să evolueze niciodată pe prima scenă fotbalistică a ţării. După 65 de ani în care s-a zbătut în ligile regionale, clubul a izbutit prima promovare în Serie B. Rimini nu a reuşit să păstreze ritmul, astfel că s-a întors în Serie C, unde a rămas până în 2005. Rimini Calcio joacă partidele de acasă pe stadionul Romeo Neri, o arenă de 10.000 de locuri, inaugurată în anul 1930. De-a lungul timpului, clubul nu a reuşit să lanseze fotbalişti celebri, singurii jucători mai cunoscuţi care au trecut pe la gruparea alb-roşie fiind Cristiano Doni (Atalanta), Mateo Brighi (AS Roma) sau Zlatan Muslimovic (Atalanta).

Steaua patronată de Gigi Becali a luat 8,4 milioane de euro din Liga Campionilor

Participarea formaţiei din Ghencea în grupele Ligii Campionilor în sezonul trecut a adus în vistieria roş-albaştrilor 8,4 milioane de euro. Steaua a încasat trei milioane de euro, în urma calificării în grupele competiţiei, 2,4 milioane, în urma celor şase partide disputate, 1,2 milioane pentru cele cinci puncte obţinute, şi încă o primă de 1,8 milioane de euro. Forul european a publicat şi sumele obţinute de echipele participante în Cupa UEFA. Dinamo Bucureşti a obţinut 340.000 de euro prin participarea în grupele competiţiei, iar Rapid a încasat doar 250.000 de euro.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite