Luptele politice din Galaţi sfâşie campioana!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oţelul poate rămâne fără licenţă, din cauza faptului că preşedintele Consiliului de Administraţie, Ionel Borş, susţine un candidat independent la Primăria Galaţiului şi nu pe directorul general Marius Stan, membru PNL.

Povestea Unirii Urziceni, club care s-a desfiinţat la numai doi ani după ce a câştigat campionatul, riscă să se repete şi la Galaţi. Oţelul e zguduită de câteva luni de un război intern, purtat între preşedintele Consiliului de Administraţie, Ionel Borş, şi directorul general Marius Stan. Întrucât nicio plată nu se poate face fără semnătura ambilor, s-a ajuns la situaţia paradoxală în care clubul are în conturi milioane de euro, dar e plin de datorii!

„Didi a marcat trei goluri în ultimele două meciuri, dar conducerea refuză să plătească banii de pe transferul lui. Avem o datorie de 50.000 de euro către FCM Tg. Mureş. Dacă nu achităm această sumă, riscăm să pierdem licenţa. Am retrograda cu milioane în cont, pentru că aşa vor muşchii unora", a tunat Marius Stan, după victoria de luni cu CS Mioveni.

„Se încearcă demiterea mea"

Pe lângă miza financiară, acest conflict dintre Stan şi Borş are şi un substrat politic. Preşedintele Consiliului de Administraţie îl susţine chiar pe contracandidatul lui Marius Stan în bătălia pentru fotoliul de primar al Galaţiului, actualul viceprimar Nicuşor Ciumacenco. Borş şi tatăl lui Ciumacenco sunt vechi şi buni prieteni, iar lui Borş i-ar conveni ca Nicuşor să iasă primar, întrucât, dacă oraşul ajunge pe mâinile lui Stan, puterea şi influenţa acestuia vor creşte considerabil.

„Cu domnul Borş nu am avut nicio discuţie de când am câştigat campionatul. Înainte de a lua titlul am vorbit însă de multe ori. Doar peste cadavrul meu va reuşi însă cineva să deturneze banii spre alte direcţii decât spre fotbal. Se încearcă demiterea mea, dar nu e atât de uşor. Interesele sunt enorme şi, pe lângă miza financiară, este şi una cu accent politic puternic. La alt club nu plec, rămân la Galaţi indiferent de ce se întâmplă", a explicat Stan.

Se amână şi privatizarea

Întrucât Arcelor Mittal şi-a retras sprijinul financiar de la începutul acestui an, Marius Stan a intenţionat să privatizeze cât mai rapid clubul, printre numele vehiculate drept potenţiali investitori fiind şi oamenii de afaceri Radu Călin şi Dan Grigore Adamescu.

Lucrurile sunt însă departe de a fi lămurite. După finalizarea auditului financiar comandat de către Marius Stan, Consiliul de Administraţie a a dispus o nouă misiune de audit, menită să evalueze patrimoniul societăţii. Acesta a început săptămâna trecută iar clubul funcţionează în continuare sub tutela acţionarilor impuşi în trecut de colosul siderurgic: Ionel Borş (country manager la Mittal), Nicu Radu (fost director de investiţii la Mittal), Mirela Gătin (director juridic la Mittal), Aurelian Mocanu (inginer-şef la Mittal) şi Ioan Ungureanu (fost director  de furnale la Mittal).

"Nu am de făcut niciun comentariu. Tot ce se va întâmpla la Oţelul o să fie public şi transparent.''
Ionel Borş preşedinte Oţelul Galaţi

"Sunt întârzieri mari la salarii şi prime, dar sperăm să se rezolve şi jucătorii să primească ceea ce merită.''
Dorinel Munteanu antrenor Oţelul Galaţi

15 milioane de euro este suma pe care Oţelul Galaţi a încasat-o de la UEFA. Până în 2012, clubul primea anual 2,5 milioane de euro de la Mittal.

Cine sunt cei implicaţi?

Nicuşor Ciumacenco (foto, 37 de ani) - De profesie medic stomatolog, actualul viceprimar al Galaţiului vrea să ajungă în fruntea oraşului din postura de independent, el demisionând recent din PSD după ce conducerea naţională a USL a decis să-l susţină pe liberalul Marius Stan.

Ionel Borş (57 de ani) - E preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Oţelul şi country manager la Arcelor Mittal România. Pe platforma siderurgică gălăţeană i se spune „Nemuritorul", pentru că Borş era director general al colosului industrial şi înainte de privatizarea din 2001.

Marius Stan (55 de ani) - E director general al clubului Oţelul şi candidatul USL la Primăria Galaţi. Stan, membru al PNL, nu se află la prima tentativă de a deveni primar, el candidând şi la alegerile locale din 2008.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite