Lobonţ, lăudat după primul meci la Fiorentina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul Bogdan Lobonţ a debutat duminică în poarta Fiorentinei şi şi-a ajutat echipa să câştige un punct pe terenul celor de la Udinese, partida terminându-se la egalitate, scor 0-0.Românul

Portarul Bogdan Lobonţ a debutat duminică în poarta Fiorentinei şi şi-a ajutat echipa să câştige un punct pe terenul celor de la Udinese, partida terminându-se la egalitate, scor 0-0.
Românul a intrat pe teren în minutul 11 al celei de-a doua reprize, în locul accidentatului Berti, iar în minutul 70 a deviat miraculos în corner un şut al lui Di Natale. Evoluţia lui Lobonţ l-a entuziasmat pe tehnicianul Cesare Prandelli. "Lobonţ s-a comportat foarte bine. Ne-a demonstrat că este un portar complet", a spus antrenorul, în timp ce site-ul violanews.com l-a notat cu 6.5, şi a scris că internaţionalul român a avut un debut bun la noua sa echipă. "Sunt fericit că am debutat la Fiorentina, dar sunt trist pentru accidentarea lui Berti. Când am intrat pe teren, am fost foarte emoţionat, dar după aceea totul a fost bine", a spus Lobonţ, care a fost votat de către suporterii Fiorentinei printre cei mai buni jucători ai meciului, doar evoluţia mijlocaşului Marco Donadel fiind considerată mai valoroasă. Deşi antrenorul Prandelli îl consideră pe Lobonţ un portar valoros, românul nu a început ca titular. "Berti este mai antrenat şi comunică mai uşor cu coechipierii. Vreau ca integrarea lui Lobonţ să fie lină, ca să nu fie traumatizat de impactul cu campionatul italian", a explicat Prandelli ţinerea pe banca de rezerve a internaţionalului român.
Mutu a jucat 12 minute
Folosit titular în ultimele jocuri ale lui Juventus, Mutu a fost mai mult rezervă în victoria obţinută în deplasare, contra celor de la Ascoli, scor 3-1. Românul a intrat în teren în minutul 78, înlocuindu-l pe Camoranesi, dar nu s-a evidenţiat cu nimic, nici în faza ofensivă şi nici în faza defensivă. În schimb, Cristi Chivu are, din nou, probleme fizice, motiv pentru care nu a făcut parte din lotul celor de la Roma, în victoria cu 3-0 în faţa celor de la Livorno. Din câte se pare, Chivu a acuzat dureri mari la şold. În altă ordine de idei, Paul Codrea a aflat că tehnicianul Giuseppe Papadopulo va conduce echipa Palermo până la finalul sezonului. "Papadopulo este noul antrenor al echipei Palermo, a semnat un contract valabil până la 30 iunie. Obiectivul său este salvarea de la retrogradare", a declarat preşedintele grupării italiene, Maurizio Zamparini. Papadopulo îl înlocuieşte la conducerea tehnică a formaţiei US Palermo pe Luigi Del Neri, demis sâmbătă, ca urmare a înfrângerii suferite, pe teren propriu, scor 1-3, în faţa echipei Siena.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite