Lecţia Habibou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sperietura pe care au tras-o oficialii stelişti după accidentarea francezului are urmări bune: la fiecare amical vom avea o ambulanţă Fotbalul românesc continuă să aibă mari carenţe

Sperietura pe care au tras-o oficialii stelişti după accidentarea francezului are urmări bune: la fiecare amical vom avea o ambulanţă

Fotbalul românesc continuă să aibă mari carenţe organizatorice. A fost nevoie ca Ştefan Vrăbioru să moară pe teren într-un meci de Divizia A, în iulie 1999, pentru ca azi să avem ambulanţe dotate corespunzător la fiecare partidă oficială din ligă păstorită de Dumitru Dragomir. Acum am avut parte de emoţii uriaşe cu stelistul Habib Habibou şi urmarea pare să fie că vom avea salvări şi la meciurile de verificare. De data aceasta, francezul a avut mai multă şansă.

O fază banală din timpul amicalului Steaua-Levski Sofia (1-0), vineri seară, se putea solda cu o tragedie. Era minutul 85, Habib Habibou s-a întors după o minge, iar fundaşul marocan Rabeh i-a aplicat o dublă lovitură de cot, în gât şi pometele drept, ceea ce l-a făcut pe jucătorul stelist, de doar 19 ani, să rămână inert pe gazon. Jucătorul şi-a pierdut cunoştinţa, a fost nevoie de 15 minute de precipitare, în care Habib era leşinat, ca acesta să fie suit într-un jeep, care a pătruns pe gazon printre jucători, şi dus la un spital din Larnaca.

Nu exista ambulanţă. De ce? Explicaţia e simplă: cluburile n-au cerut, organizatorii n-au propus. "Noi am greşit fiindcă n-am cerut o salvare la acest meci", s-a scuzat managerul Adrian Ilie, în faţa reporterilor, sâmbătă.

La un pas de moarte

Dacă s-ar fi întâmplat o tragedie, cine ar fi răspuns penal? Probabil nimeni. Şocantă este declaraţia lui Mihai Bărbulescu, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Colţea, acordată pentru www.gsp.ro: "Dacă intra în stop-cardiorespirator nu-l mai salva nimeni, fiindcă nu existau aparate de resuscitare".

Cluburile din România aleg mai mereu Cipru pentru cantonamentele din intersezon, deoarece preţurile sunt destul de reduse, clima este blândă (18-21 grade), iar terenurile sunt excelente. Niciodată însă conducătorii n-au solicitat o echipă de medici specializaţi, ci s-au bazat pe doctorul angajat la propria formaţie.

Incompetenţă şi zgârcenie la bani

Din păcate, cei care conduc azi cluburile din Liga 1 se gândesc foarte puţin la securitatea şi viaţa jucătorilor. Gândul le zboară imediat la transferuri, bani negri şi jocuri de culise. "Aducerea unei ambulanţe la un meci nu poate costa o avere pentru cluburi care se laudă cu bugete de peste 7-8 milioane de euro", a recunoscut şi preşedintele de la CFR Cluj, Ioan Mureşan.

Realitatea e că oficialilor nu le trec astfel de idei prin cap, dar la fel de adevărat este că fac economii de câteva mii de euro, care însă se pot transforma în drame. Aducerea unei ambulanţe pentru două ore la un meci costă aproximativ 300 de euro, o sumă ce reprezintă 0,1 la sută din salariul anual al stelistului Mirel Rădoi!

Urmarea: ambulanţe pentru CFR

Ce s-a întâmplat cu Habib Habibou i-a îngrozit pe oficialii clujeni, care au ajuns şi ei sâmbătă în Cipru. "Am cerut deja ambulanţe la cele şase partide pe care le aveam de disputat. Nu vrem să se întâmple o nenorocire. Loviturile la gât ar trebui sancţionate drastic de cavalerii fluierului.

Acolo sunt nişte zone reflexogene foarte periculoase, care pot afecta inima, centrii respiraţiei şi creierul", a anunţat Ion Mureşan, bossul CFR, fost medic înainte de Revoluţa din 1989. De asemenea, alte echipe prezente în Insula Afroditei au solicitat spitalelor din zonă să asigure ambulanţe la toate partidele amicale care vor urma.

Habibou s-a externat sâmbătă seară

Fotbalistul francez a părăsit ieri spitalul din Larnaca şi a revenit în cantonamentul roş-albaştrilor de la hoteul "Palm Beach", iar odată cu reîntoarcerea în România, tânărul fotbalist va fi supus unor investigaţii medicale detaliate. Deocamdată nu are voie să zboare cu avionul, iar şederea sa în Cipru s-ar putea să fie prelungită cu câteva zile. Se pare că revenirea sa pe gazon este prevăzută abia peste trei luni, în funcţie de rezultatele analizelor pe care le va efectua săptămâna care urmează.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite