Karamian, între Rapid şi Poli Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul nu s-a decis încă unde va juca. Dacă alb-vişiniii i-au propus 150.000 pe sezon şi un contract pe trei ani, bănăţenii i-au oferit un milion de dolari

Telenovela Artiom Karamian (foto) se află în plină derulare. Armeanul îi ţine de mai bine de două luni în joc de glezne pe oficialii rapidişti, prin amânarea semnării unui nou contract. În plus, mijlocaşul susţine că are oferte şi de la Galatasaray, Beşiktaş, Hamburg şi Livorno, dar continuă să se gândească.
Una dintre condiţiile lui Artiom pusă echipelor care sunt interesate de serviciile sale este aceea a transferului la pachet împreună cu fratele său geamăn, Arman, ultima oară la Ceahlăul Piatra Neamţ. Karamian a negociat sâmbătă la prânz cu George Copos, iar la finalul discuţiilor părea convins să continue în Giuleşti, mai ales că boşii echipei îi promiseseră şi o primă de instalare de 200.000 de euro, faţă de contractul de 150.000 de euro anual. "În proporţie de 90% voi rămâne la Rapid. Nu spun sută la sută pentru că n-am semnat contractul, dar ne-am înţeles", spunea Artiom la finalul discuţiilor.
Şi ştia el de ce. Pentru că seara, mijlocaşul a fost contactat de Marian Iancu, timişorenii oferindu-i un milion de dolari pentru un contract valabil trei ani şi jumătate, plus promisiunea transferului la Poli şi a lui Arman. Astfel că Artiom a reînceput să se gândească ce ofertă să aleagă. Mai mult, armeanul susţinea ieri că Galatasaray şi Beşiktaş l-au contactat, ofertele adăugându-se cele ale celor de la Hamburg şi Livorno.
Grigorie, din nou o prioritate pentru alb-vişinii
Este limpede că, în aceste condiţii, este greu de bănuit ce va decide Karamian. Rămâne de văzut doar câtă răbdare vor mai avea George Copos şi Răzvan Lucescu, deşi nici Marian Iancu nu este un tip căruia îî place să aştepte. Dacă, totuşi, Artiom va reuşi să-şi limpezească gândurile şi va alege Timişoara, nu este exclus ca în schimbul jucătorului să ajungă la Rapid Ştefan Grigorie. Ex-dinamovistul a mai fost cu un pas de a deveni rapidist, chiar înainte de a pleca, împreună cu Alexa la echipa de pe Bega.
Răzvan schimbă sistemul pentru a-i face loc lui Ganea
Tehnicianul giuleştenilor, Răzvan Lucescu, pare tot mai tentat să schimbe din acest an sistemul de joc al echipei. Astfel, din ultra-folositul 3-4-3, Lucescu jr. vrea să folosească un 3-4-1-2, formulă în care, cel mai probabil, Ianis Zicu va evolua în spatele vârfurilor. Cum Ganea a plecat de la Dinamo pentru că nu era titular, acesta se pare că are loc asigurat la fel ca şi Mazilu, urmând ca Viorel Moldovan, Buga şi Burdujan să reprezinte soluţiile de avarie. În schimb, australianul Griffiths pare ieşit din calcule, acesta urmând a fi împrumutat sau vândut.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite