Jucatorii Stelei, la un pas de a fi linsati de fani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporterii Stelei au incercat sa-si linseze favoritii la finalul meciului pierdut in Cotroceni, scor 0-1, cu FC National. Nervii fanilor au cedat inca de la stadion, unde au scandat in repetate

Suporterii Stelei au incercat sa-si linseze favoritii la finalul meciului pierdut in Cotroceni, scor 0-1, cu FC National. Nervii fanilor au cedat inca de la stadion, unde au scandat in repetate randuri: "Ne-am saturat de voi" si "Plecati cu totii din Ghencea", amintind printr-un banner si de gestul huliganic al lui Mihai Stoica: "Functie de mii de dolari - Caracter de doi bani". Jocul slab al stelistilor l-a determinat pe un suporter sa arunce cu un scaun in teren, iar pe altul sa-i dea in cap cu o minge antrenorului Walter Zenga. Italianul a mai fost lovit de un obiect la finalul partidei, cand s-a aflat la un pas de a se incaiera cu fanii de la tribuna intai. Dupa meci, aproximativ 1.000 de "ultrasi" au mers in fata Hotelului Marriott, unde se gaseste sediul clubului. Furiosi, fanii au scandat impotriva patronului Gigi Becali. "Rusine, rusine sa va fie!", au zbierat fanii care au scandat si numele lui Marius Lacatus, omul pe care suporterii ros-albastrilor il asteapta sa salveze, din vara, echipa. Dupa ce au fost dispersati de jandarmi, cateva sute de fani s-au indreptat spre Stadionul Steaua, unde ajunsese deja autocarul jucatorilor. Profitand ca arena era pazita de 15 jandarmi, fanii au fortat poarta cu ajutorul unui tomberon si au patruns in interiorul complexului. Cateva zeci de jandarmi au sosit insa la timp pentru a opri inaintarea fanilor spre vestiare si totul s-a transformat intr-o bataie generala in care oamenii de ordine au impartit cu darnicie bastoane pe spinarile ultrasilor. In incaierare, un jandarm si-a rupt un deget, fiind transportat la spital. Rezultatul: 61 de persoane amendate cu suma totala de 131 milioane de lei. Speriati de ce se intampla la doar cateva zeci de metri de vestiare, jucatorii au asteptat terminarea bataliei pana la ora 23 pentru a putea sa se indrepte spre case. Liderul suporterilor stelisti, Gheorghe Mustata, spune ca jucatorii au scapat ieftin din cauza unei "greseli de procedura". "Noi ne gandisem altfel si programaseram rafuiala alta data, cand jucatorii erau mai putin pregatiti, dar unii dintre baieti s-au grabit si au stricat totul. Nu se poate asa ceva. Jucatorii sunt principalii vinovati. M-am dus la ei sa le reprosez ce au facut. Erau speriati si suparati si incercau sa se scuze. Le-am spus: "Baieti, mai duceti-va si voi pe la biserica"", a spus Mustata. Suporterii Stelei sunt decisi sa amendeze evolutia favoritilor in urmatoarea partida de pe teren propriu, cu FCM Bacau. "O sa stam linistiti pe scaune si o sa aplaudam ironic fiecare greseala", a spus Mustata. Patronul Stelei, Gigi Becali, a avut o reactie dura la adresa fanilor. "O sa vedeti violenta daca mai calca vreunul pe acolo! Au avut mare noroc ca nu am stiut. Ca vedeati voi batai, nu numai un pumn, sute de pumni", a amenintat patronul din Ghencea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite