Juande Ramos a lăsat Sevilla pentru Tottenham
0Cel mai titrat antrenor din istoria formaţiei FC Sevilla, Juande Ramos (foto), şi-a dat demisia în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a putea semna cu echipa engleză Tottenham Hotspurs.
Cel mai titrat antrenor din istoria formaţiei FC Sevilla, Juande Ramos (foto), şi-a dat demisia în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a putea semna cu echipa engleză Tottenham Hotspurs. Tehnicianul, care a câştigat cu formaţia andaluză cinci trofee în ultimii doi ani, şi-a reziliat contractul de comun acord cu oficialii clubului.
"A fost cea mai dificilă decizie din viaţa mea. Inima mea rămâne la Sevilla, dar, pentru binele familiei şi al carierei mele, este imposibil să nu plec la Londra. Timpul pe care l-am petrecut la Sevilla a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, pe plan personal şi profesional. Voi fi mereu recunoscător", a declarat Ramos pentru site-ul său oficial. În locul său, la Sevilla a fost numit antrenor până la finalul sezonul Manuel Jimenez, cel care a pregătit echipa de tineret a clubului.
(Cristian Predan)