Italia, copilul norocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia avea de luat o revanşă în faţa selecţionerului Australiei, Guus Hiddink, omul care, la cârma Coreei de Sud, îi trimisese pe macaronari acasă acum patru ani. După o repriză în care


Italia avea de luat o revanşă în faţa selecţionerului Australiei, Guus Hiddink, omul care, la cârma Coreei de Sud, îi trimisese pe macaronari acasă acum patru ani. După o repriză în care europenii au dominat, în partea a doua a jocului, arbitrul spaniol Medina Cantalejo şi-a intrat în rol. L-a eliminat aiurea pe fundaşul Marco Materazzi, la o fază în care se impunea doar un cartonaş galben. Dar "capodopera" spaniolului s-a consumat în minutul al treilea al prelungirilor, moment în care Grosso a căzut în careu peste Neill, iar ibericul a arătat punctul cu var. A transformat Totti şi Italia obţine o nouă victorie cum numai ea ştie. "Încă o partidă chinuitoare pentru naţională", a titrat "La Republica", în timp ce "La Nazione" a subliniat gustul dulce al răzbunării: "Este rândul Italiei să râdă de Hiddink".
Lippi: "Nu mi-a fost teamă"
Deşi Italia a avut emoţii serioase în faţa "cangurilor", selecţionerul Marcelo Lippi a declarat că nu s-a temut nicio clipă pentru soarta calificării: "ştiam că există posibilitatea de a juca prelungiri sau de a ajunge la lovituri de departajare. Nu ne era frică de Australia". Guus Hiddink a ales însă să fie diplomat: "Adevărata problemă este că Australia a jucat bine, dar nu a fost suficient de eficace în suprafaţa echipei adverse. Sunt mândru de această echipă". Înfrângerea "cangurilor" a declanşat un val de tristeţe generală la Antipozi, însuşi premierul John Howard declarându-se afectat de eliminarea echipei sale: "Este un mod foarte crud de a pierde".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite