Iordanescu nu renunta la stelisti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selectionerul nationalei pare a fi uitat scandalul de acum o luna cand patru jucatori stelisti, Munteanu, Radoi, Fl. Dumitru si Dica nu s-au prezentat la lot pentru a participa la turneul din Cipru.

Selectionerul nationalei pare a fi uitat scandalul de acum o luna cand patru jucatori stelisti, Munteanu, Radoi, Fl. Dumitru si Dica nu s-au prezentat la lot pentru a participa la turneul din Cipru. Iordanescu i-a inclus pe cei patru stelisti in lotul largit pentru partida amicala contra Scotiei, de la Glasgow, de pe 31 martie. In acest fel se confirma afirmatia facuta de General chiar in toiul scandalului, cand a spus raspicat: "Am nevoie de stelisti. Neconditionat insa". In acest sens, FRF a trimis joi un fax pe adresa clubului din Ghencea, prin care se solicita pasapoartele fotbalistilor mai sus-amintiti pentru demararea formalitatilor de obtinere a vizei in Scotia. "Ma asteptam la acest lucru din moment ce n-am facut altceva decat sa cerem putina intelegere. Imi e greu sa cred ca Mircea Sandu sau Iordanescu ar vrea ca noi sa fim suspendati. Poate altcineva, din afara FRF, ar dori asa ceva", a precizat Mirel Radoi la aflarea vestii. In problema suspendarii stelistilor s-a exprimat si Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, in cadrul emisiunii "Prima Sport Magazin". "Nu insistam pentru intretinerea scandalului si nici pentru suspendarea jucatorilor. Prin contactarea FIFA, FRF a dorit sa obtina o pozitie scrisa pentru a o prezenta cluburilor afiliate si a evita pe viitor asemenea lucruri", a precizat Kassai. In alta ordine de idei, Anghel Iordanescu ii va alege pe cei 20 de "tricolori" care vor intalni Scotia la sfarsitul lunii martie dintr-un lot largit format din 41 de jucatori, printre acestia aflandu-se si Iulian Filipescu, care a iesit din circuitul nationalei dupa meciul Lituania-Romania, scor 0-1, de pe 30 aprilie 2003.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite