Invazie asiatică în fotbalul european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, echipele din Occident au descoperit o mină de aur: cumpără pe bani puţini fotbalişti din Japonia şi Coreea de Sud pe care îi vând, ulterior, la preţuri mult mai bune.

„Singura chestie persană pe care am cumpărat-o a fost un covor. De fotbaliştii lor n-am auzit până acum". Declaraţia îi aparţine preşedintelui clubului Sturm Graz şi a fost făcută în 1998, când austriecilor le-a fost propus un jucător iranian, Mehrdad Minavand. Acesta a semnat cu Sturm, a jucat trei sezoane la Graz, însă afirmaţia iniţială a preşedintelui clubului reflectă perfect modul în care erau priviţi asiaticii în fotbalul european în urmă cu un deceniu.

Cum a luat Estul faţa Orientului Mijlociu?

Între timp, situaţia s-a schimbat radical, iar după America de Sud şi Africa, scouterii au descoperit o nouă piaţă atractivă, cea din Asia. Aşa se face că în acest moment foarte mulţi fotbalişti proveniţi de pe cel mai mare continent al lumii joacă în campionatele puternice ale Europei.

Bundesliga a fost prima întrecere importantă care şi-a deschis porţile pentru fotbaliştii din Asia. În 1997, trei iranieni, Ali Daei şi Karim Bagheri (Arminia Bielefeld) şi Khodadad Azizi (coechipier cu Dorinel Munteanu şi Jean Vlădoiu la Koln) i-au surprins plăcut pe nemţi. Încet-încet însă, numărul jucătorilor transferaţi din sud-estul Asiei l-a depăşit pe cel al fotbaliştilor proveniţi din Orientul Mijlociu. Motivul? Esticii sunt mai disciplinaţi, mai inteligenţi tactic şi dispuşi să accepte salarii mai mici în Europa, faţă de ce au acasă, din dorinţa de a progresa.

În schimb, în ţări precum Iran şi Arabia Saudită, chiar dacă sunt mulţi fotbalişti talentaţi, aducerea lor în Europa e îngreunată din motive financiare. Spre exemplu, în campionatul iranian, portarul echipei naţionale, Mohammad Rahmati, are un contract de un milion de dolari pe an la Esteghlal! Iar la saudiţi, vedetele primei reprezentative ajung să câştige şi peste două milioane de dolari într-un sezon, din contract şi prime!

Aduc bani din marketing

Un alt argument care a încurajat invazia jucătorilor japonezi şi coreeni în Europa a fost cel al marketingului. De pildă, tricourile lui Manchester United cu numele lui Park Ji-Sung se vând ca pâinea caldă în Coreea de Sud. Mai mult, în fiecare sezon, milioane de turişti din sud-estul Asiei iau cu asalt arenele europene pentru a-şi vedea favoriţii în tricourile unor cluburi precum Dortmund, Bayern München, Celtic sau Wolfsburg.

Click pe infografie pentru a mări



Cota lor creşte imediat

Dacă pentru aducerea unor fotbalişti din America de Sud e nevoie de sume mari, în schimb asiaticii pot fi aduşi pe bani puţini. În ultimii ani, au existat multe cazuri în care cota unor jucători japonezi, coreeni sau iranieni, achiziţionaţi pe sume modice, a explodat, pur şi simplu, după o perioadă în care aceştia au evoluat în Europa. Iată câteva exemple concrete:
- Keisuke Honda (Japonia) - Descoperit de olandezii de la VVV Venlo în 2008 şi luat gratis. Peste două sezoane a fost achiziţionat de ŢSKA Moscova pentru 5,2 milioane de euro, iar acum e cotat la 12,5 milioane de euro.
- Javad Nekounam (Iran) - Adus gratis de Osasuna în 2006, a ajuns al doilea căpitan al echipei, cu o medie de patru, cinci goluri pe sezon, chiar dacă e închizător. E cotat la 2,5 milioane de euro şi dorit de Galatasaray.
- Shinji Kagawa (Japonia) - Luat de Dortmund în 2010 pentru 350.000 de euro. De atunci, a înscris 15 goluri în 37 de partide, iar, în acest moment, e cotat la 12 milioane de euro de transfermarkt.de.

În Liga I sunt doar doi asiatici

În România, numărul fotbaliştilor străini creşte de la un sezon la altul. Majoritatea sunt africani, portughezi şi brazilieni, iar cei mai mulţi sunt de mâna a doua. Piaţa asiatică n-a fost exploatată deloc la noi. Drept urmare, în Liga I sunt doar doi asiatici: Takayuki Seto (Japonia / Astra) şi Thaer Bawab (Iordania / Gaz Metan). Amândoi sunt printre cei mai apreciaţi jucători de la cluburile lor.

12 jucători din naţionala Japoniei evoluează în acest moment la cluburi din prima ligă din Europa.

8 internaţionali români convocaţi pentru amicalul cu Uruguay sunt legitimaţi la formaţii europene din afara ţării.

Chivu, rezerva unui japonez

Un fotbalist român a simţit pe pielea lui efectele invaziei fotbaliştilor asiatici în Europa. La Inter, Cristi Chivu şi-a pierdut locul de titular în dauna japonezului Yuto Nagatomo. Acesta are avantajul vârstei, 25 de ani faţă de cei 31 ai lui Chivu. În plus, e mai bine cotat: 9,5 milioane de euro, faţă de 6 milioane de euro la cât e evaluat Chivu.

Steliştii au vrut un iranian

Roş-albaştrii au fost aproape de a transfera un atacant iranian în sezonul trecut. La recomandarea lui Cosmin Olăroiu, managerul de atunci al Stelei, Mihai Stoica, a încercat să-l ia, sub formă de împrumut, pe atacantul Karim Ansarifard. Mutarea a picat din două motive. În primul rând, iranianul avea un salariu de 500.000 de dolari la clubul din ţara natală, Saipa. În plus, era şi pe lista celor de la Dortmund şi PSV, informaţie care i-a descurajat pe stelişti.

INFOGRAFIE ADEVARUL
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite