Imaginea contează

Eu cred că oamenii nu sunt pregătiţi nici să spună, nici să audă adevărul. Să luăm un suporter. Pentru el, adevărul e dragostea lui pentru club şi ura pentru toate celelalte. Dar un

Eu cred că oamenii nu sunt pregătiţi nici să spună, nici să audă adevărul. Să luăm un suporter. Pentru el, adevărul e dragostea lui pentru club şi ura pentru toate celelalte. Dar un alt suporter al aceleiaşi echipe are o altă imagine despre aceeaşi realitate. Pentru el, atacantul cutare e un zeu, iar antrenorul - un pigmeu. Deşi se uită amândoi la aceeaşi echipă şi văd aceleaşi meciuri, fiecare e gata să jure cu mâna pe Biblie că a văzut altceva. Pe următorul palier, duşmanul istoric al clubului în chestiune va veni cu propria versiune.

Toate meritele enumerate de primii doi se vor transforma ca prin farmec în tot atâtea capete de acuzare. În hora argumentării vor intra arbitrii, mişmaşurile, casele de pariuri, cozile de topor, aranjamentele de la Ligă şi, de ce nu?, Adam şi Eva. Suporterii vor fi gata de-a doua zi să se calce în picioare. Tot pe-aici se învârtesc ziariştii. Ei văd şi pun pe hârtie ceea ce a văzut toată lumea. Dar punctul lor de vedere e unul subiectiv. N-am să spun că dacă mama comentatorului avea ochi albaştri şi mânca fasole, iar tatăl avea barba violetă şi consuma ardei iute, e musai ca actualul comentator să ţină pe ascuns cu o echipă. Dar ceea ce pun pe hârtie e la fel de imprecis. Nu există un punct de vedere obiectiv care să surprindă realitatea 100%. Fiecare vorbeşte despre punctul lui de vedere. Unii îşi confundă punctul de vedere cu Dumnezeu şi cu sabia dreptăţii. Alţii, cu bunul plac. Dar credibili sunt numai aceia care vorbesc despre ei înşişi, privindu-se în oglinda competiţiei. Ei spun o poveste care nu are moarte: aventura victoriei şi a înfrângerii.

Astfel, cei mai subtili şi respectaţi ziarişti sunt cei care vorbesc pe limba lor, neinfluenţaţi de înjurături. Iar ceea ce citim e chiar propria noastră experienţă, relatată de altcineva, cu o credibilitate şi cu un talent mai mari. Le cer scuze cititorilor care s-au grăbit şi au tras concluzia (săptămâna trecută) că îmi bat joc de sportul românesc. O metaforă amară face mai mult ca o mie de imagini, aşa cum o imagine bună zice mai mult ca o mie de cuvinte! Dar, indiferent cum ar fi, adevărul trebuie pronunţat răspicat, fără frică şi fără şmecherie. Spunând adevărul, nu ai de pierdut decât ruşinea.