Hagi a învăţat din greşeli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Stelei a decis să continue în Ghencea după meciul cu Bate şi să nu demisioneze pripit cum a făcut în trecut la naţională şi la Poli Timişoara Atacurile fără precedent

Tehnicianul Stelei a decis să continue în Ghencea după meciul cu Bate şi să nu demisioneze pripit cum a făcut în trecut la naţională şi la Poli Timişoara

Atacurile fără precedent ale finanţatorului Gigi Becali la adresa lui Gică Hagi l-au zdruncinat serios pe ultimul.

"Regele" a organizat săptămâna trecută o conferinţă de presă în care a făcut apel la linişte înainte de importantul meci cu Bate Borisov, dar în mintea sa se prefigura deja demisia.

Profitând şi de amânarea meciului din campionat cu Pandurii, Hagi a avut timp să disece la rece toate evenimentele din ultima săptămână de la echipă. S-a consultat şi cu mai mulţi apropiaţi, toţi sfătuindu-l să nu plece de la Steaua.

Potrivit site-ului www.gsp.ro, "Regele" a decis să rămână în Ghencea, mai ales că este şi foarte aproape de o prezenţă în grupele Ligii Campionilor. Pe de altă parte, Gică nici nu mai vrea să repete greşelile din trecut care i‑au marcat cariera de antrenor.

Mai întâi, a demisionat de la naţională după "barajul" cu Slovenia, din 2001, apoi a cedat destul de uşor insistenţelor başkanilor turci care i-au recomandat să plece de la Galatasaray, unde a reuşit să câştige doar Cupa Turciei (2005), pentru ca la fel de uşor să plece şi de la Timişoara.

Tradiţia clubului roş-albastru îl obligă

"Am învăţat din greşeli. Nu le mai repet. Presiunea e mare la Steaua, dar mie-mi place să lucrez sub presiune. Gloria Stelei mă obligă să lupt pe toate fronturile pentru a izbuti aici. Fac asta şi pentru suporteri", s-a confesat Hagi prietenilor săi.

Dică pleacă la iarnă

În lipsa unei partide oficiale din campionat, Steaua a disputat sâmbătă un amical în compania "satelitului" Steaua II. Împărţită în mai multe reprize cu teme diferite, partida s-a terminat cu victoria seniorilor, scor 3-0. Zaharia, Croitoru şi Victoraş Iacob au fost marcatorii golurilor, reuşita ultimului bucurându-l mult pe Hagi.

Vâtcă, Emeghara, Surdu, Ochiroşii şi Ninu au jucat pentru "satelit", acolo unde a jucat şi Boştină, dar în repriza a doua. Internaţionalii Rădoi, Dică, Nicoliţă, Petre Marin, Goian, Bicfalvi şi Golanski au fost menajaţi şi s-au antrenat separat, la fel ca şi Vali Badea.

Unul dintre cei mai buni stelişti ai momentului, Nicolae Dică, a fost declarat netransferabil de Becali: "Până la iarnă, pentru nicio sumă de bani Dică nu va pleca". "E adevărat că cei de la CFR s-au arătat interesaţi, dar Dică are oferte în acest moment de la Benfica şi de la mai multe echipe din Anglia. Dacă va pleca, o va face doar afară", a concluzionat impresara jucătorului, Ana-Maria Prodan.

Altfel, Steaua are toate şansele să joace cu casa închisă contra celor de la Bate, până aseară vânzându-se peste 20.000 de bilete.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite