Grecii nu cred in favoriti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Desi cehii au batut tot la acest turneu final, fotbalistii eleni nu se tem de cea mai in forma selectionata a momentului * "Cred ca Cehia poate castiga titlul european in acest an. Pentru prima oara, vom fi, fara nici un dubiu, favoriti in acest meci contra Greciei", crede, in replica, portarul Petr Cech

In aceasta seara se va desfasura cea de-a doua semifinala a Euro 2004, intre Grecia si Cehia. Ajunsi surprinzator si pentru prima oara in istoria fotbalului elen intr-o semifinala de turneu final, grecii cred in sansa lor in fata Cehiei, o echipa care nu a iertat nimic pana acum. "Nu exista favoriti in acest gen de meciuri, demonstrezi ca esti mai bun doar pe teren. Cehii formeaza o echipa buna si au jucatori valorosi, dar nici noi nu suntem mai prejos. Care echipa va fi mai in forma si va avea mai mult noroc va ajunge in finala. Noi ne-am descurcat excelent pana acum si vom face tot posibilul pentru a ajunge in finala", a declarat mijlocasul elen Stylianos Giannakopoulos. Pe de alta parte, portarul Cehiei, Petr Cech, este de parere ca echipa sa este favorita clara in fata Greciei. "Cred ca Cehia poate castiga titlul european in acest an. Pentru prima oara vom fi, fara nici un dubiu, favoriti in acest meci contra Greciei. Dar aceasta partida s-ar putea sa fie mai dificila decat ne inchipuim noi. Grecia este o echipa care joaca foarte bine faza defensiva, este solida si, in ansamblu, bine organizata. A confirmat acest lucru in meciul contra Frantei", crede portarul ceh, care a spus ca echipa sa va crea presiune inca de la inceput asupra Greciei. Cehia va trebui sa joace prudent, intrucat, in caz de calificare, trei fotbalisti pot lipsi de la finala, in cazul in care primesc cartonas galben in partida de azi. Jankulovski, Ujfalusi si mai ales vedeta cehilor, Pavel Nedved, risca sa nu poata juca in ultimul act al Euro 2004.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite