Golgheterul "Goe"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul Stelei a înscris la Praga cel de-al optulea său gol în cupele europene pentru formaţia din Ghencea, ca un atacant de clasă După ce a înscris trei goluri în patru partide

Fundaşul Stelei a înscris la Praga cel de-al optulea său gol în cupele europene pentru formaţia din Ghencea, ca un atacant de clasă

După ce a înscris trei goluri în patru partide jucate de el în acest sezon al cupelor europene, fundaşul Dorin Goian este cel mai bine cotat fotbalist din Liga I.

Perioada de secetă a atacului stelist a luat sfârşit la Praga printr-un gol marcat de fundaşul Dorin Goian. Noul om de gol al formaţiei din Ghencea a marcat cel de-al optulea său gol în cupele europene pentru Steaua. În total, fotbalistul adus de la FCM Bacău pentru suma de 100.000 de dolari a marcat 11 goluri în aproape trei ani.

Evoluţiile lui "Goe" l-au încântat pe preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care este de părere că, în prezent, fundaşul valorează de 100 de ori mai mult decât suma plătită pentru el la Bacău. "Goian este un jucător care poate ajunge la 10 milioane de euro.

Este genul de jucător foarte căutat în fotbalul mare", a declarat recent Dragomir, care îl consideră pe Goian cel mai scump jucător din Liga I. Bossul LPF consideră că Steaua este dependentă de jocul lui Goian, şi că, în curând, va fi dependentă şi de evoluţiile mijlocaşului Florin Lovin.

Al doilea după Dan Petrescu

Dorin Goian figurează pe lista selectă a celor mai prolifici fundaşi din istoria grupării din Ghencea alături de Dan Petrescu, Miodrag Belodedici şi Ştefan Iovan. Chiar dacă la număr de goluri se află la distanţă de cei trei, "Goe" este al doilea ca eficacitate, el înscriind un gol la fiecare nouă partide, în timp ce Dan Petrescu a avut câte o reuşită la fiecare patru partide.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite