Gimnastele noastre domină Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

dorit aurul la bârnă. ştiam că îl pot obţine. Am fost bine pregătită, deşi am avut probleme cu spatele şi la mână", au fost primele cuvinte pe care Cătălina le-a rostit la finalul

dorit aurul la bârnă. ştiam că îl pot obţine. Am fost bine pregătită, deşi am avut probleme cu spatele şi la mână", au fost primele cuvinte pe care Cătălina le-a rostit la finalul concursului. Eleva antrenorului Matei Stănei a evoluat cu multă eleganţă şi siguranţă pe "puntea suspinelor", fiind răsplătită de arbitre cu nota 15,800. Iar Sandra Izbaşa, o sportivă de 15 ani, aflată la prima competiţie importantă de senioare din carieră, a confirmat că bârna rămâne aparatul favorit al româncelor, izbutind să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere, la egalitate cu Marina Proskurina (Ucraina), ambele cu 15,300 puncte.
Rolurile s-au inversat în proba de sol, unde Izbaşa a cucerit aurul, cu nota 15,550, iar Ponor a luat bronzul, cu 14,600. "Sunt foarte fericită că am câştigat două medalii. Sunt într-o formă foarte bună pentru a obţine şi alte performanţe. Trebuie să recunosc că mi-aş fi dorit două medalii de aur", a spus noua lideră a lotului feminin de gimnastică, în timp ce Ponor s-a arătat şi ea mulţumită de rezultat: "Nu trebuia neapărat să fie o medalie de aur. Oricum, sunt bucuroasă, deoarece publicul mă dorea pe o poziţie bună şi a arătat acest lucru când arbitrii au anunţat punctajul meu. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, însă în mod sigur nu intenţionez să deschid o academie de gimnastică pentru junioare". Preşedintele Federaţiei de Gimnastică, Adrian Stoica, nu este însă foarte sigur că Ponor va renunţa la sportul de performanţă. "N-aş spune sută la sută că se va retrage. Nu cred că-şi va termina cariera aici", a declarat Stoica, lăsând să se înţeleagă că va încerca să o convingă pe Cătălina să continue.
În celelalte finale, reprezentantele noastre nu au mai urcat pe podium, Steliana Nistor ocupând locul 6 la paralele, iar Izbaşa, poziţia a 7-a la sărituri. "Este un rezultat bun pentru etapa actuală, chiar dacă au fost şi greşeli care ne-au costat. Există potenţial pentru viitor şi timp să corectăm greşelile, pentru a menţine România acolo unde ne-am obişnuit", este de părere Adrian Stoica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite