Gigi a dat, Gigi a luat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a fost depunctată în cazul "Valiza" şi e în pericol de a fi exclusă de UEFA din Liga Campionilor, după modelul FC Porto Comisia de Disciplină a FRF a decis, ieri, să o depuncteze

Steaua a fost depunctată în cazul "Valiza" şi e în pericol de a fi exclusă de UEFA din Liga Campionilor, după modelul FC Porto

Comisia de Disciplină a FRF a decis, ieri, să o depuncteze pe Steaua cu şapte puncte, pe "U" Cluj, cu şase puncte, iar Gigi Becali şi preşedintele clujean Doboş au primit interdicţia de a intra pe stadioane timp de doi ani.


Deşi se credea că forul federal nu va mai lua nicio decizie importantă în cazul "Valiza" de dinaintea meciului "U" Cluj - CFR Cluj, din ultima etapă, iată că nu s-a întâmplat aşa.

Pe 7 mai izbucnea un imens scandal după partida "U" Cluj - CFR Cluj, scor 0-1, din ultima rundă a campionatului 2007-2008. Procurorii DNA au reţinut cinci persoane care aveau asupra lor o valiză care conţinea suma de 1.700.000 de euro, bani ce erau destinaţi componenţilor echipei "U" Cluj dacă aceştia ar fi încurcat gruparea ceferistă.

Ancheta DNA s-a extins asupra tuturor celor implicaţi. Au fost audiaţi, rând pe rand, finanţatorul stelist Gigi Becali, preşedintele lui "U" Cluj, Anton Doboş, şi jucători de la Steaua şi "U" Cluj.

Pedepse drastice

Becali a spus că banii erau destinaţi cumpărării unui teren din zona Clujului. Comisia de Disciplină a decis să sancţioneze Steaua cu şapte puncte, iar pe "U" Cluj, cu şase. Dintre jucătorii implicaţi în tranzacţie, doar fotbalistul clujean Gigel Bucur şi stelistul Petre Marin au avut de suferit, ei fiind suspendaţi pe o perioadă de şase luni.

Gigi Becali, finanţatorul Stelei, şi Anton Doboş, preşedintele lui "U" Cluj, au primit interdicţia de a intra pe orice stadion din România timp de doi ani. Echipa din Ghencea rămâne în pericolul de fi exclusă din Liga Campionilor, la fel cum s-a întâmplat cu gruparea portugheză FC Porto, deşi Gigi Becali a declarat ieri: "Cazul Stelei este diferit de cel al lui FC Porto".

Verdict

Steaua a fost penalizată cu şapte puncte.

"U" Cluj a fost penalizat cu şase puncte.

Gigi Becali şi Anton Doboş au primit interdicţia de a intra pe orice stadion din România timp de doi ani, precum şi amenzi de 200.000 RON fiecare.

Jucătorii Gigel Coman ("U" Cluj") şi Petre Marin (Steaua) au fost suspendaţi pe şase luni şi au primit o penalitate de câte 180.000 RON.

*Deciziile pot fi atacate cu apel în termen de cinci zile de la comunicare.

Normal ar fi ca Rapid să ia locul Stelei în Liga Campionilor, aşa cum UEFA a exclus-o pe FC Porto, tot din cauza unei depunctări
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

Cred că este un şantaj. O să se anuleze această decizie. Nu sunt sănătoşi la cap. Îi dau jos şi cu asta basta
Gigi Becali, patron Steaua

Pe noi nu ne interesează un loc de Liga Campionilor câştigat la masa verde. Sunt curios dacă decizia va rămâne definitivă
George Copos, acţionar Rapid

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite