Gigi Becali îşi bagă jucătorii în şedinţă
0: "O să vorbesc şi eu cu jucătorii. Dacă mai jucăm aşa, pierdem titlul!"P artida a început sub privirile a doar 2.000 de spectatori risipiţi pe un stadion mai neprimitor ca niciodată.
: "O să vorbesc şi eu cu jucătorii. Dacă mai jucăm aşa, pierdem titlul!"
P artida a început sub privirile a doar 2.000 de spectatori risipiţi pe un stadion mai neprimitor ca niciodată. Îngrijoraţi de asistenţa ridicol de mică, organizatorii au lăsat intrarea liberă, astfel că până la pauză s-au strâns aproape 10.000 de fani. Steaua, însă, a demonstrat că nu şi-a revenit. Fără Carlos, Goian, Petre Marin, Boştină, Paraschiv sau Ogăraru şi cu portarul Cernea aflat la primul său meci de campionat în postura de titular, Steaua a reuşit încă o dată să-şi aducă în pragul disperării suporterii. Dacă în prima parte, roş-albaştrii au ratat trei ocazii importante de gol, cea mai mare prin fundaşul Eugen Baciu, după pauză, jocul steliştilor a suferit cumplit. Cu toate acestea, campionii au câştigat cu mult noroc, "pandurul" Naicu înscriind în propria poartă, în minutul 79, după un corner la care a fost presat de Opriţa în careul mic. Frustraţi de neputinţa favoriţilor, fanii stelişti au scandat în dese rânduri numele lui Marius Lăcătuş. Evoluţia palidă a echipei a reuşit să-l neliniştească până şi pe incurabilul optimist Gigi Becali, care este decis să aibă o discuţie serioasă cu jucătorii săi. "Am avut emoţii mari. Am trecut pe primul loc şi mai avem o restanţă, dar dacă jucăm aşa este posibil să pierdem campionatul. O să vorbesc şi eu cu jucătorii, deşi îşi dau şi ei seama că nu avem voie să facem niciun pas greşit", a precizat Becali.
"Războinicul" se simte vânat de FRF şi de LPF
Finanţatorul Stelei s-a declarat nemulţumit că Steaua va juca sâmbătă cu Gloria Bistriţa, considerând că meciul ar fi trebuit să se dispute duminică. "Datorită simpatiei oamenilor pentru mine, mi-am atras foarte mulţi duşmani. Îi ştiu, sunt şi pe la federaţie, şi pe la Ligă, peste tot. Meciul cu Bistriţa trebuia amânat, să se joace duminică, nu sâmbătă, pentru că aşa a fost convenţia, că dacă nu trecem în cupele europene, jucăm azi (n.r.-miercuri) şi duminică. Până la urmă a rămas aşa, pentru că, vezi Doamne, nu mai vrea Jean Pădureanu. Asta este, de-abia aşteaptă toţi să facem un pas greşit", a declarat latifundiarul din Pipera. Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, este de părere că Marius Lăcătuş nu era pregătit să fie preşedinte. "Venea pe la antrenamente şi se vedea că nu se simte în largul lui la costum. După ce joci fotbal 30 de ani, nu poţi sta la un birou", a precizat Rădoi.