George Copos, stăpân absolut în Giuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

în Giuleşti. La sfârşitul lunii martie, conducerea Rapidului anunţa cu mult fast transformarea clubului din societate non-profit în societate pe acţiuni. şapte acţionari îşi luaseră

în Giuleşti. La sfârşitul lunii martie, conducerea Rapidului anunţa cu mult fast transformarea clubului din societate non-profit în societate pe acţiuni. şapte acţionari îşi luaseră angajamentul să asigure clubului giuleştean un buget de şase milioane de euro pe sezon. Însă, ceea ce se preconiza a fi un proiect interesant, s-a transformat într-un fiasco. Pe 13 iulie, un comunicat oficial anunţa că Dinu Gheorghe, Jean Valvis şi societatea ISAF au devenit acţionari nesemnificativi, pentru că nu au participat la mărirea de capital. Apoi, la începutul acestei săptămâni, s-a aflat faptul că Dan Ostahie a acceptat oferta lui Copos de a-i fi cumpărate acţiunile. Din câte se pare, joi, alţi doi acţionari au acceptat propunerea lui Copos. Este vorba despre Florin Talpeş (Softwin) şi Dan Faţi (Dacris).
Se aşteaptă schimbări în Consiliul de Administraţie
În aceste condiţii, George Copos a ajuns să deţină aproape toate acţiunile societăţii Rapid SA. Aceste schimbări se vor oficializa la următoarea Adunare Generală a clubului, care ar urma să aibă loc în luna decembrie. Astfel, şi componenţa Consiliului de Administraţie ar putea suferi modificări importante. În momentul de faţă, preşedintele CA este Ion Taban, vicepreşedinte este Dinu Gheorghe, deşi acesta a plecat din club, ceilalţi membri fiind Dan Ostahie, Constantin Tampiza, Dan Faţi, Gheorghe Bădescu şi Gilio Roza. Însă, cum unii dintre ei îşi vând acţiunile, ei nu vor mai putea face parte din CA decât dacă vor rămâne sponsori. "Este un zvon mai vechi, dar nu ştiu să se fi concretizat. Ceilalţi acţionari nu mi-au spus aşa ceva. Am vrut să facem ceva serios, dar se pare că nu am reuşit. O să vedem", ne-a declarat unul dintre acţionarii clubului giuleştean, Jean Valvis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite