George Copos îl place pe Buga doar din vorbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

continuare presiune pe el, îl mănânc!", a afirmat finanţatorul, care a menţionat că jucătorul va primi o mărire de salariu atunci când Rapid se va apropia de obiectivele din acest

continuare presiune pe el, îl mănânc!", a afirmat finanţatorul, care a menţionat că jucătorul va primi o mărire de salariu atunci când Rapid se va apropia de obiectivele din acest sezon.
Fericiţi că au fost mai buni decât Steaua
Pe de altă parte, atât Copos, cât şi antrenorul Răzvan Lucescu s-au arătat încântaţi de jocul prestat la Piatra Neamţ. "Echipa a făcut un joc foarte, foarte bun. şi meciul în sine a fost unul frumos şi spectaculos. Bineînţeles că domnul Gheorghe ştefan era supărat după meci, dar trebuie să recunoaştem toţi că Rapid a meritat victoria. Personal sunt foarte mulţumit. Oricărei echipe îi va fi greu la Piatra Neamţ. Păi Steaua a făcut 0-0 acolo, nu? Iar noi nu numai că am câştigat, dar am făcut şi scor", a explicat Copos. Mai mult, Lucescu Jr. s-a arătat fericit de faptul că Rapid a reuşit să ajungă la egalitate de puncte cu formaţia din Ghencea. "Este o victorie importantă pentru noi. Am câştigat la Piatra Neamţ, aici unde Steaua nu a făcut-o. Contează foarte mult că am reuşit să recuperăm 8-9 puncte faţă de Steaua în acest tur de campionat. S-a văzut că traversăm o perioadă foarte bună. De fapt, întregul nostru parcurs a fost unul foarte bun, exceptând primele etape. Păcat că a fost umbrit de scandaluri în anumite perioade", a declarat Răzvan Lucescu.
Rapid ar putea juca la Piatra Neamţ
Impresionat de spectatorii moldoveni, George Copos nu a exclus varianta ca echipa pe care o patronează să dispute meciurile din Cupa UEFA în oraşul de la poalele Pietricicăi. "Felicit spectatorii pentru comportament. Asta ţine de filosofia unui oraş iubitor de fotbal şi e posibil să jucăm şi noi aici, la Piatra Neamţ, pentru că nu avem un stadion aşa de frumos ca acesta.
Am rămas impresionat de infrastructura de aici şi felicit comunitatea locală pentru ce a făcut, în timp ce comunitatea centrală nu face nimic. Îmi e ruşine că am făcut parte din comunitatea centrală", a spus George Copos.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite