Fotbalul romanesc a intrat in campania electorala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Patronul Universitatii, Dinel Staicu, candidat la Primaria Craiovei, si-a prezentat programul electoral pe site-ul oficial al clubului, la rubrica "utile" * La ultimul meci pe care Steaua l-a disputat in Ghencea, finantatorul Gigi Becali si-a facut campanie electorala la statia de amplificare a stadionului: "PNG, partidul unei noi mentalitati"

Fotbalul romanesc a intrat incet, dar sigur in campanie electorala. Cum titlul de campioana a fost decis in proportie de 99 la suta, iar doua din trei retrogradate se cunosc, patronii de cluburi, care candideaza pentru functiile de primari sau presedinte al tarii, s-au gandit sa foloseasca fotbalul in scop electoral. Dar nu numai finantatorii au ales politica, ci si alte personalitati sportive. Astfel, PSD-ul l-a ales pe Iordanescu sa le reprezinte imaginea in "sportul-rege", in timp ce Dragomir vrea sa dea problemele de la Liga Profesionista pe cele de la Primaria Bucurestiului. Patronii de club insa au in maneca un as pe care nu ezita sa-l foloseasca atunci cand partida politica se apropie de final. Daca Dumitru Sechelariu, primarul Bacaului, si-a folosit numele pentru a reboteza arena pe care Ciocoiu&Co isi disputa meciurile de acasa, alti conducatori de club se folosesc de numele clubului pe care il conduc pentru a-si promova imaginea. Dinel Staicu, candidat la Primaria Craiovei, a gasit o modalitate originala de a-si promova programul electoral. Astfel, pe site-ul oficial al clubului Universitatea Craiova, la rubrica "utile", apare numele lui Staicu. In acest coltisor, Staicu s-a gandit sa se prezinte, dar sa-si faca cunoscut si programul electoral. Astfel, avem un CV al lui Dinel Staicu din care aflam ca dumnealui este doctorand in economie, asta dupa ce, timp de 15 ani, a acumulat experienta in domeniu, fiind militian la sectia Ancheta Economica. Tot din CV mai aflam ca Dinel Staicu vorbeste cursiv trei limbi straine: engleza, franceza si italiana si are permis categoriile B si C. Astfel ca, pe langa talentul de a conduce firme sau echipe de fotbal, Staicu poate sa conduca si camioane de mici dimensiuni. La capitolul mesaje, imaginea lui Dinel Staicu este promovata de catre, culmea, actualul primar al Craiovei, Vasile Bulucea, Mircea Rednic sau Pavel Badea. Un alt conducator de club care foloseste echipa pe care o pastoreste in interes politic este Gigi Becali. Dupa ce a declarat ca-i va inscrie pe toti jucatorii stelisti in Partidul Noua Generatie, al carui presedinte este, Becali isi promoveaza pe stadion campania electorala. La intrarile in stadion, spectatorii erau intampinati de distribuitorii de fluturasi cu Partidul Noua Generatie. La pauza meciului dintre Steaua si FC National, in mijlocul mahnirii cauzate de cel de-al treilea sezon fara trofeu pentru Steaua, la statia de amplificare a stadionului Ghencea rasuna vesel imnul PNG, dublat de discursul crainicului care lauda principiile si idealurile partidului, intr-un stil familiar in urma cu 15 ani. "PNG are nevoie de tineri, este partidul unei noi mentalitati", se putea auzi in difuzoare. Mesajul a fost intampinat fie cu fluieraturi, fie cu aplauze, dupa gradul de admiratie pe care fiecare il are pentru latifundiarul din Pipera. De asemenea, la meciul Poli AEK Timisoara - Dinamo, pe stadionul "Dan Paltinisanu" a aparut o reclama electorala in care antrenorul Panduru aparea in prim-plan cu ochelari de soare flancat de patronul Anton Dobos si presedintele CJ Timis, pesedistul Dan Ioan Sipos. Desi sloganul prevedea scorul de 3-0, pe teren realitatea a fost alta...

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite