Florin Bratu a băgat în buzunarul lui Gică Popescu un milion de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru 7.000 de euro neplătiţi de Rapid clubului Tractorul Braşov, formatorul actualului jucător dinamovist, firma de impresariat a lui Gică Popescu trebuie să explice diferenţa de un milion de

Pentru 7.000 de euro neplătiţi de Rapid clubului Tractorul Braşov, formatorul actualului jucător dinamovist, firma de impresariat a lui Gică Popescu trebuie să explice diferenţa de un milion de dolari, dintre banii daţi de Galatasaray şi cei primiţi de giuleşteni.
Transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray, parafat în 2003, a deranjat o singură persoană, Paul Enache, preşedintele FC Tractorul Braşov, care avea de primit o indemnizaţie de solidaritate, jucătorul fiind format la clubul de sub Tâmpa. Oficialul ardelean a primit de la Rapid o parte din bani, sumă care părea în regulă, deoarece transferul se ridica la 1.750.000 de dolari. Enache a aflat însă că tranzacţia s-a efectuat pentru 2.750.000 de dolari, astfel că a cerut Rapidului plata a încă 7.000 de dolari, litigiul ajungând până la urmă la FIFA.
În dosarul existent la organismul internaţional sunt anexate şi "cecurile" emise de turci pe numele lui Gică Popescu, pe 1 septembrie 2003, pe când era asociat al fraţilor Becali, în valoare de un milion de dolari, cu 750.000 mai puţin decât încasaseră alb-vişiniii. Văzându-se în situaţia de a fi nevoit să plătească cei 7.000 de dolari braşovenilor, o sumă mică pentru un club ca Rapid, al cărui patron se numără printre cei mai bogaţi români, oficialii din Grant se eschivează în a lua o poziţie în acest caz.
Chiar dacă a fost atenţionat că acest litigiu este pe rol la FIFA, preşedintele Dinu Gheorghe a precizat că nu este interesat de subiect, pentru că în acel moment nu era angajat în Giuleşti. Statutul agenţilor de jucători, avizat de FRF, specifică la articolul 12, punctul 3, că procuratorul poate fi remunerat numai de către clientul pe care îl reprezintă şi în nici un caz de o terţă parte, însă această precizare de obicei se încalcă cu bună ştiinţă.
Acordarea de către club a unui comison impresarilor a devenit un adevărat cod deontologic, în Olanda şi Germania această procedură fiind acceptată fără probleme, cu toate că suma maximă ce poate intra în conturile agenţilor este de 10% din contractul jucătorului cu noul său club.

Octavian Marin:
"Este în afara regulamentelor"
Agentul care a semnat un contract de reprezentare cu Tractorul la începutul anului 2004 se ocupă de litigiul "Bratu" din februarie 2005, când a ajuns pe masa FIFA.
- Câţi bani au ieşit de la Galatasaray şi câţi au intrat la Rapid?
- Este o diferenţă mare de bani, dar nu vă pot spune suma exactă, deoarece informaţiile pe care le deţin sunt confidenţiale. Pot să declar însă că suma respectivă nu este specifică unui comison.
- E legal ca un impresar să primească comisioane?
- Un agent poate negocia un comison. Ceea ce este interesant este că procuratorul nu poate fi plătit decât de jucător. În caz particular, dacă a semnat un contract cu un club, atunci el poate primi bani doar de la club. Este interzis ca un agent să aibă înţelegeri cu două părţi implicate într-o tranzacţie. În cazul nostru, agenţii par a avea contract cu Bratu, negociază în numele Rapidului şi primesc banii de la Galatasaray. Este complet în afara regulamentelor.
- Ce pot păţi impresarii implicaţi în această tranzacţie?
- Fiecare dintre noi avem o asigurare de răspundere profesională. Dacă se dovedeşte că au făcut activităţi în afara regulamentelor, pot fi amendaţi, şi chiar există posibilitatea să-şi piardă licenţa. Dar sunt deciziile FIFA sau ale FRF.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite