Fidelitatea în fotbal chiar există

Tentaţi de salarii imense, unii fotbalişti aleg să nu plece de la clubul care i-a format. Legende ca Franco Baresi sau Manuel Sanchis au demonstrat că dragostea pentru club nu poate fi

Tentaţi de salarii imense, unii fotbalişti aleg să nu plece de la clubul care i-a format. Legende ca Franco Baresi sau Manuel Sanchis au demonstrat că dragostea pentru club nu poate fi cumpărată

Întâmplător sau premeditat, există fotbalişti care nu părăsesc nici în ruptul capului clubul care le-a oferit un loc în prima echipă, în ciuda sumelor cu care sunt tentaţi. Paolo Maldini (AC Milan), Raul (Real Madrid), Francesco Totti (AS Roma) sau Garry Neville (Manchester United) sunt pe cale să intre în galeria destul de restrânsă a oamenilor care au jurat credinţă unui club şi s-au ţinut de cuvânt. Acolo îi aşteaptă veritabile legende precum Baresi, Bergomi, Facchetti, Lev Iaşin sau Jackie Charlton. Fără să fie la fel de faimos, Humood Sultan deţine recordul pentru cea mai lungă şedere la un club de fotbal. Născut în Bahrein, acesta a evoluat la Muharraq Club pentru 24 de ani! Paolo Maldini e aproape de a-l egala, anunţând de curând că va juca şi în stagiunea 2007-2008, cea de-a 24-a, în tricoul Milanului. Din România, petrolistul Tavi Grigore şi dinamovistul Cornel Dinu sunt cele mai bune exemple de fidelitate fotbalistică.

Tony Adams (Arsenal, 1984-2002)

Fără să aibă strălucirea unor vedete ca Ian Wright sau Thierry Henry, englezul Tony Adams a intrat în galeria marilor jucători ai lui Arsenal, club căruia i-a dedicat 18 ani din viaţă. Adams a ajuns la juniorii lui Arsenal în 1980, patru ani mai târziu reuşind să-şi facă debutul în prima echipă. După alţi patru ani, în 1988, a primit banderola de căpitan, pe care a ţinut-o până în 2002, când s-a retras din activitate. Deşi a jucat nu mai puţin de 504 meciuri în tricoul lui Arsenal în Premier League, acesta nu a fost păstrat în structura managerială a clubului, fiind în acest moment secund la Portsmouth.

Jackie Charlton (Leeds United, 1952-1973)

Aflat constant în umbra fratelui mai mic, Bobby, Jack Charlton rămâne o legendă pentru fanii lui Leeds United. Scouterii lui Leeds l-au descoperit pe Jackie în timp ce acesta încerca să obţină un post de poliţist în oraşul său natal, Ashington. Charlton avea să petreacă 21 de ani în tricoul lui Leeds, reuşind în acest timp să câştige Cupa Mondială cu naţionala Angliei, la vârsta de 31 de ani. Pentru Leeds a jucat 773 de partide şi a marcat 96 de goluri.

"Fran" Gonzalez (Deportivo La Coruna, 1989-2005)

În vara 1991, Fran era în drum Madrid, unde urma să semneze cu Real. Jucase trei ani pentru Deportivo şi avea şansa de a îmbrăca tricoul celei mai galonate echipe fotbal din lume. În ultimul moment, fotbalistul galician a anulat totul şi s-a întors la Deportivo, pentru care a mai jucat până în 2005. A purtat banderola de căpitan în sezonul 1999-2000, când Depor a câştigat singurul său titlu din istorie.

Cornel Dinu (Dinamo Bucureşti, 1966-1983)

Simbol al echipei din Ştefan cel Mare, Dinu a reuşit, în cele 17 sezoane petrecute în tricoul lui Dinamo, să câştige nu mai puţin de şase titluri de campion al României. După 454 de meciuri jucate pentru dinamovişti, a revenit ca antrenor, iar în acest moment ocupă funcţia de administrator delegat al clubului. În total, relaţia lui Dinu cu Dinamo se întinde de-a lungul a peste patru decenii.

Giampiero Boniperti (Juventus, 1946-1961)

Şapte goluri a marcat Boniperti în meciul de probă pe care l-a dat la Juventus. Conducătorii clubului piemontez au considerat că e de ajuns şi i-au oferit un contract tânărului de 16 ani. Nu s-au înşelat. În cei 15 ani petrecuţi la Juventus, Boniperti a marcat 178 de goluri în 444 de meciuri de Serie A, deţinând pentru decenii întregi recordul de cel mai bun marcator din istoria clubului. După retragere, acesta a fost numit preşedinte onorific al clubului.

Franco Baresi (AC Milan, 1978-1996)

Timp de un deceniu a condus Franco Baresi ceea ce mulţi consideră cea mai bună linie defensivă din istoria fotbalului. Celelalte piese s-au numit Paolo Maldini, Alessandro Costacurta şi Mauro Tassotti. Născut aproape de Brescia, Franco nu a jucat nici o secundă pentru echipa locală, evoluând timp de 18 sezoane, întreaga sa carieră, pentru AC Milan. Din 2002, acesta antrenează la selecţionatele de juniori ale clubului.Numărul său, 6, a fost retras de către clubul milanez.

Manuel Sanchis (Real Madrid, 1983-2001)

Când a debutat în prima echipă a Realului, Manuel nu a făcut decât să continue tradiţia din familia sa. Tatăl său, Manuel Sanchis Martinez a îmbrăcat tricoul alb în perioada 1964-1971. Manuel junior şi-a depăsit părintele, câştigând două Cupe ale Campionilor, opt campionate şi două cupe UEFA în cei 18 ani în care a evoluat pentru madrileni.

"Sepp" Maier (Bayern Munchen, 1965-1980)

"Pisica din Anzing", aşa cum a fost poreclit de suporteri, a evoluat 15 ani în tricoul lui Bayern, având la activ şi un record: între 1966 şi 1977 nu a ratat nici un meci de-al bavarezilor, evoluând fără întrerupere în 422 de meciuri. Maier ocupă în acest moment postul de antrenor cu portarii.

Giuseppe Bergomi (Inter Milano, 1981-1999)

Debutant în prima echipă a Interului la doar 17 ani, Bergomi a îmbrăcat 18 sezoane tricoul nerazzurilor. Fundaşul născut în 1963 la Milano a prins însă o perioadă în care AC Milan domina rivala sa, însă se poate lăuda cu un titlu, în 1989, şi cu trei Cupe UEFA. Nu a rămas în conducerea lui Inter, preferând să se dedice comentariului sportiv.

Octavian Grigore (Petrolul Ploieşti, 1982-2000)

De la 10 ani şi până în momentul retragerii din fotbalul profesionist, Tavi Grigore a îmbrăcat numai tricoul Petrolului. Debutul la echipa mare a venit în 1982, iar cea mai mare performanţă - în 1995, când Petrolul Ploieşti câştiga Cupa României, după o finală cu Rapid. Avea să fie ultima cupă câştigată de o echipă din provincie. După 18 ani în prima echipă a ploieştenilor, Grigore a revenit şi ca antrenor, reuşind ultima promovare a acestora în Liga I, în 2002. Îndepărtat de la echipă după această performanţă, a fost readus în returul ultimului sezon de Liga II, însă nu a mai putut readuce echipa în prima divizie.

Lev Iaşin (Dinamo Moscova, 1949-1971)

Singurul portar care câştigat Balonul de Aur (1963), rusul Lev Iaşin a evoluat 22 de sezoane în tricoul lui Dinamo Moscova. Cu Dinamo, Iaşin a câştigat cinci trofee ale URSS, în timp ce cu echipa naţională s-a încoronat campion al Europei, în 1960, chiar la prima ediţie a turneului. Portarul rus obişnuia să spună că nu are niciun secret, însă menţiona că "o ţigară înainte de meci ajută la relaxare, în timp ce un pahar de tărie tonifică musculatura". Premiul pentru cel mai bun portar la turneele finale ale Cupei Mondiale îi poartă numele.