Federer l-a învins pe Nadal pe zgură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elveţianul a reuşit în sfârşit să se impună în faţa spaniolului În finala turneului de Masters Series de la Hamburg, Roger Federer l-a învins pe Rafael Nadal, scor 2-6, 6-2, 6-0,

Elveţianul a reuşit în sfârşit să se impună în faţa spaniolului

În finala turneului de Masters Series de la Hamburg, Roger Federer l-a învins pe Rafael Nadal, scor 2-6, 6-2, 6-0, şi a obţinut al treilea succes în acest turneu din patru participări.

Elveţianul a reuşit să obţină astfel prima victorie împotriva spaniolului în şase întâlniri pe zgură şi, totodată, a pus capăt seriei incredibile de 81 de victorii consecutive reuşite de Nadal pe această suprafaţă. Acum, Federer se gândeşte că o victorie la Roland Garros este posibilă, acesta fiind singurul turneu de Grand Slam pe care nu l-a câştigat niciodată, el fiind învins, în ultimele două finale, chiar de Nadal. Prin victoria din Germania, elveţianul a ajuns la 48 de turnee câştigate în carieră, dintre care şase pe zgură. În schimb, Nadal a ratat şansa de a deveni primul jucător din istorie, după 1990, care reuşeşte să se impună, într-un an, în toate cele trei turnee de Master Series ce se joacă pe zgură, după ce în prealabil câştigase la Monte Carlo şi Roma. Turneul de la Hamburg a înregistrat, în acest an, şi o premieră: a fost prima oară când finala s-a disputat între primii doi clasaţi în ATP.

Nadal adunase 81 de victorii consecutive pe zgură. Dar, până la urmă, trebuia să vină şi înfrângerea
Roger Federer

Este foarte greu să-mi depăşească recordul cineva, lucru care mă face să mă simt foarte bine
Rafael Nadal

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite