Federer - Baghtadis, în finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elveţianul Roger Federer şi cipriotul Marcos Baghtadis se vor întâlni în finala din acest an a turneului de Mare şlem de la Australian Open. După ce, joi, cipriotul a trecut de Nalbandian, ieri

Elveţianul Roger Federer şi cipriotul Marcos Baghtadis se vor întâlni în finala din acest an a turneului de Mare şlem de la Australian Open. După ce, joi, cipriotul a trecut de Nalbandian, ieri Federer şi-a asigurat prezenţa în ultimul act, graţie vi ctoriei în patru seturi obţinute în faţa germanului Nicolas Kiefer, scor 6-3, 5-7, 6-0, 6-2. Surpriza Baghtadis, care a făcut furori la turneul Australian Open din acest an, a intrat în circuitul profesionist în anul 2003 şi, până în momentul de faţă, a strâns din premii aproximativ 400.000 de dolari. Anul 2006 pare a fi excepţional pentru tânărul de 20 de ani, care a mai jucat sferturile de finală la Doha, unde a fost învins de către Federer, în aceeaşi competiţie atingând faza semifinalelor în proba de dublu. "Joc un tenis incredibil. Încerc să fiu foarte agresiv şi îmi intră toate mingile. Este un vis din care nu aş dori să mă mai trezesc", a spus Baghtadis după semifinala câştigată în faţa lui Nalbandian. În altă ordine de idei, mii de persoane din Cipru au ieşit pe străzi pentru a sărbători victoria conaţionalului lor, primul jucător din această ţară care reuşeşte să acceadă într-o finală a unui turneu de Grand Slam.
Raluca-Ioana Olaru s-a calificat în semifinale
La junioare, Raluca-Ioana Olaru, cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele probei de simplu, ea aflându-se în aceeaşi fază a turneului şi la dublu. Olaru a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 7-6 (7/5), pe canadianca Sharon Fichman, a 5-a favorită, şi o va întâlni în meciul următor pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cap de serie numărul 8.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite