FIFA contra Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Congresul FIFA de la Sydney a hotărât limitarea numărului de jucători străini la echipele de club începând din 2010 Regula propusă de preşedintele Sepp Blatter s-a bucurat de

Congresul FIFA de la Sydney a hotărât limitarea numărului de jucători străini la echipele de club începând din 2010

Regula propusă de preşedintele Sepp Blatter s-a bucurat de susţinerea membrilor FIFA, chiar dacă este considerată ilegală de Uniunea Europeană.

Al 58-lea Congres al Federaţiei Internaţionale de Fotbal a adoptat cu o majoritate categorică (155 de voturi pentru, 40 de abţineri şi 5 împotrivă) măsura limitării numărului jucătorilor străini în campionatele interne.
Reprezentanţii fotbalului mondial au acceptat astfel regula "6+5", gândită de preşedintele Sepp Blatter, care prevede introducerea pe teren de către echipele de club a unui număr de minimum şase jucători autohtoni şi maximum cinci jucători străini.

"A fost o majoritate covârşitoare şi un suport copleşitor în favoarea acestei măsuri. Sunt sigur că se va pune în aplicare. Vom iniţia mai multe întâlniri cu autorităţile guvernamentale, în special din Europa, iar pentru început vom propune formula 4+7 în 2010, apoi 5+6 în 2011, să ajungem astfel la 6+5 în 2012", a declarat Sepp Blatter, preşedintele FIFA, într-o conferinţă de presă care a încheiat prima zi a Congresului de la Sydney.
Regula a fost contestată atât de UEFA, prin preşedintele său Michel Platini, cât şi de Uniunea Europeană.

Pentru a contracara proiectul lui Blatter, UEFA a elaborat o regulă prin care un club poate folosi oricât de mulţi străini, dar ei să fie formaţi în interiorul clubului, însă FIFA se opune pe motiv că se va încuraja transferul jucătorilor foarte tineri.

"Măsură discriminatorie"

Înaintea supunerii la vot în cadrul FIFA a regulii "6+5", reprezentanţii Comisiei Europene au declarat că nu pot accepta limitarea numărului de străini într-o echipă şi că vor susţine proiectul UEFA. "După o analiză, pot spune că UEFA, care vrea creşterea de jucători la cluburi, este compatibilă cu legile din UE în legătură cu libertatea muncii. Nu spun FIFA ce să facă, dar este clar că propunerea lor contravine legilor şi este discriminatorie. UEFA a propus ceva bun, dar acum suntem dispuşi la un nou dialog cu Sepp Blatter", a precizat comisarul UE penntru sport, Jan Figel.

A fost o majoritate covârşitoare. Sunt sigur că Regula 6+5 se va pune în aplicare.
Joseph Blatter,
preşedinte FIFA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite