CICLISM: Etapa a treia din Le Tour ar putea aduce surprize (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a treia etapă a Turului Franţei la cliclism se va disputa luni, între localităţile Marseille şi La Grande-Motte. Traseul are o lungime de 196, 5 kilometri şi va avea două căţărări de graul patru şi trei sprinturi intermediare.

Vântul va juca un rol important în această rundă, deoarece marea va fi încă prezentă pe lângă şoselele „Marii Bucle”.

Starul se va da din Marseille, la ora 14.00, ora României, sosirea urmând să fie programată în jurul orei 18.30, ora României, în La Grande-Motte. Pentru a doua oară în istoria acestei competiţii fin işul va avea loc la La Grande-Motte, în timp ce Marseille este pentru a 33-a oară.

Liderii cursei trebuie să rămână cât mai aproape de pluton, pentru a evita o eventuală surpriză în această rundă. Aceasta este cea mai lungă ertapă de până acum din Tur, astfel că plutonul este aşteptat să ruleze cu o medie orară de aproxiomativ 46 kilometri pe oră. Ultimii 1.000 de metri vor aduce o zonă de plat, acolo unde sprinterii vor încerca să se desprindă şi să-şi impună ritmul.

Rutierul american Lance Armstrong, aflat pe locul 10 în clasamentul general, la 40 de secunde de purtătorul tricoului galben, elveţianul Fabian Cancellara, a declarat că se aşteaptă la o zi toridă, aşa cum a fost şi cea din etapa a doua. „Este incredibil de cald şi lucrul acesta afectează tot plutonul. Sportivii care au rulat în Turul Elveţiei par să fie în formă bună, pentru mine este destul de greu să intru în ritm pe asemenea temperaturi”, a concluzionat texanul.

Iată, mai jos, profilul etapei a treia:

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite