Emoţii pentru Piţurcă la Tel Aviv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii au ajuns ieri în Israel cu puţine momente înainte ca într‑un orăşel să se producă un atentat soldat cu trei morţi. Selecţionerul are şi probleme de lot. Primul meci al

Tricolorii au ajuns ieri în Israel cu puţine momente înainte ca într‑un orăşel să se producă un atentat soldat cu trei morţi. Selecţionerul are şi probleme de lot.

Primul meci al echipei naţionale din 2008, cu caracter amical, se va desfăşura mâine seară, la Tel Aviv, în compania Israelului (ora 20:45, TVR 1). Adversarul este pe placul lui Victor Piţurcă. Pe lângă problemele legate de lot, selecţionerul a strâmbat din nas când a auzit de atentatul produs în oraşul Dimona. Meciul de mâine seară nu este pus însă sub semnul întrebării.

10 victorii

Emoţii pentru Piţurcă la Tel Aviv

Opt fotbalişti (Lobonţ, Coman, Moţi, Tamaş, Cociş, Ogăraru, Chivu şi Bucur) ai primei reprezentative, însoţiţi de stafful tehnic, administrativ şi invitaţi, au plecat ieri spre Israel, unde urmau să facă joncţiunea cu ceilalţi convocaţi pentru amicalul cu Israelul. "Mă îngrijorează situaţia jucătorilor mei", a spus acum două zile Piţi pentru "Adevărul". El avea dreptate, pentru că are probleme mari pe flancul drept, spre exemplu.


Ogăraru, momentan, nu mai intră în vederile primei echipe la Ajax, în timp ce Contra a fost doar rezervă în meciul din acest weekend, Getafe - Espanyol, scor 0-1. Raţ nu a fost nici măcar convocat, fiind accidentat, iar Cociş abia a revenit după o perioadă de indisponibilitate. La acest şir de probleme s-a mai adăugat şi accidentarea de ultim moment a lui Daniel Niculae. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, ieri Piţurcă a mai avut parte de un incident neplăcut.


Imediat cum au aterizat în capitala Israelului, românii au aflat că într-un oraş din sudul ţării, Dimona, s-a produs un atentat. Un sinucigaş, conectat la un dispozitiv exploziv, a detonat bomba într-un centru comercial. Urmările? Trei morţi şi cinci răniţi grav. Oficialii federaţiei israeliene au garantat însă că amicalul se va disputa şi că tricolorii se vor afla în siguranţă maximă pe întreaga durată a şederii lor acolo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite