FOTOGALERIE NE-A VIZITAT UN MARE CAMPION. Tecău: „Vreau să fiu cel mai bun din lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspătul campion de la Australian Open, la dublu-mixt, Horia Tecău, a vizitat azi redacţia „Adevărul“. Zâmbitor şi timid. Aşa s-a prezentat sportivul român în faţa jurnaliştilor. A adus cu el şi trofeul. În cele aproximativ 90 de minute pe care le-a petrecut la noi, Tecău ne-a povestit cum este să fii campion, ce-a simţit imediat după ce s-a terminat finala de la Antipozi, dar şi multe altele.

Horia Tecău a fost asaltat încă de la intrarea în sediul redacţiei noastre din Pipera de foarte mulţi admiratori. Îmbrăcat casual, Tecău a venit şi cu o geantă sport, din piele, în care se afla trofeul câştigat în Australia. După o şedinţă foto ad-hoc, urmată de o sesiune de autografe, Horia ne-a povestit cum este să fii campion, cum a sărbătorit, dar şi care este obiectivul său numărul unu.

image

Horia Tecău n-a avut timp să celebreze succesul de la Australian Open. El va rămâne în ţară până sâmbătă după care va reintra în circuit. Până atunci, se antrenează în fiecare zi. „Am sărbătorit succesul în avion. Oricum, sâmbătă plecăm la Rotterdam pentru un nou turneu. Obiectivul meu este să ajung numărul unu mondial la dublu, obiectiv perfect realizabil“, ne-a spus Tecău.

CITIŢI mâine în ediţia printată a publicaţiilor „Adevărul“ şi „Click“ materiale ample despre campionul român.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite