Dream Team, în Zăvoi
0Antrenorul naţionalei feminine de handbal, Gheorghe Tadici, a semnat un contract pe doi ani cu echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde va avea drept obiectiv, în primul sezon, câştigarea titlului, a
Antrenorul naţionalei feminine de handbal, Gheorghe Tadici, a semnat un contract pe doi ani cu echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde va avea drept obiectiv, în primul sezon, câştigarea titlului, a Cupei României şi a Cupei Cupelor. Tehnicianul a pus astfel capăt unei cariere de 30 de ani la Silcotub Zalău, echipă cu care a cucerit trei titluri şi o cupă europeană. El nu va veni cu mâna goală în Zăvoi, ci cu patru jucătoare, între care vicecampioanele lumii Roxana Gatzel, Tereza Tamaş, Ramona Maier, precum şi Valeria Beşe. Oltchim le-a transferat deja pe internaţionalele Steluţa Luca, Valentina Ardean, Narcisa Lecuşanu şi Ionela Gâlcă, în atenţia clubului aflându-se şi Luminiţa Huţupan, cel mai bun portar al lumii.