Doina Melinte a fost jefuită de 845 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta atletă Doina Melinte, multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană în probele de semifond, a fost victima unui jaf, duminică, în jurul orei 18.00, la benzinăria Lukoil de la

Fosta atletă Doina Melinte, multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană în probele de semifond, a fost victima unui jaf, duminică, în jurul orei 18.00, la benzinăria Lukoil de la intrarea în Mogoşoaia, când patru copii i-au sustras aproape un miliard de lei.
Actualul director al Direcţiei Judeţene de Sport Bacău oprise la benzinărie pentru a se interesa de adresa fostului primar al localităţii. Agresorii i-au cerut mai întâi o ţigară, după care i-au smuls din mână poşeta, în care se aflau actele, telefonul mobil şi o sumă mare de bani.
"Am fugit după ei, dar nu am reuşit să-i prind. M-am luptat cu agresorii, nu ştiu exact ce am la mână, o entorsă sau o luxaţie. A fost o experienţă îngrozitoare, prin care nu doresc să treacă nimeni. Am avut asupra mea o mare sumă de bani, peste 845 de milioane de lei vechi. Au fost martori care au vorbit cu poliţia şi se pare că autorii sunt cunoscuţi autorităţilor. Sper să-mi recupereze pierderea", a declarat fosta mare atletă.
Poliţia a confirmat faptul că toţi cei patru agresori sunt din comuna Mogoşoaia, având la activ şi alte fapte de acest gen.
Pentru că nu a putut să doarmă toată noaptea din cauza durerilor, Doina Melinte s-a prezentat, ieri dimineaţă, la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă Floreasca cu mâna umflată. Medicii i-au făcut radiografii care au evidenţiat că a suferit o fractură la încheietura mâinii stângi, braţul fiindu-i imobilizat în ghips, pe care va trebui să-l poarte o lună de zile. "Din fericire, nu este ceva foarte grav şi nu a fost nevoie de internare. Starea ei este bună", ne-a declarat doctorul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.
"Mă simt îngrozitor. Să n-ai siguranţă pe stradă, mai mult, să te temi pentru viaţa ta e un sentiment cumplit", a spus fosta mare sportivă, care a depus plângere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite