Dinamo, salvată de doi stelişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La debutul său pe banca tehnică a "câinilor roşii", Florin Marin şi-a condus echipa către o victorie chinuită în deplasarea de la Bacău, scor 1-0. Cu un antrenor numit în urmă cu patru

La debutul său pe banca tehnică a "câinilor roşii", Florin Marin şi-a condus echipa către o victorie chinuită în deplasarea de la Bacău, scor 1-0.
Cu un antrenor numit în urmă cu patru zile, Dinamo nu a reuşit să se transforme peste noapte într-o echipă de temut. Chiar dacă au dominat autoritar prima repriză, dinamoviştii au ratat cu nonşalanţă mai multe ocazii, campioni fiind Dănciulescu şi Zicu. După pauză însă, moldovenii ar fi putut da lovitura, dar Gheorghiu nu a reuşit să speculeze gafa lui Bărcăuan, din minutul 52. Un minut mai târziu, fostul jucător al lui Mircea Lucescu a fost înlocuit cu Mihuţ. Chiar şi aşa, defensiva oaspeţilor a mai cedat de câteva ori, dar imprecizia moldovenilor a făcut ca tabela să rămână imaculată până în minutul 90+2, când doi foşti stelişti au făcut o fază de trei puncte. Atunci, o centrare venită de la Cătălin Munteanu a fost frunctificată de Curt, care a marcat cu capul de la trei metri de poartă. După încheierea partidei, jucătorii echipei-gazdă l-au înconjurat pe centralul Augustus Constantin, fiind nemulţumiţi de maniera de arbitraj a acestuia. În timpul altercaţiei, arbitrul i-a arătat cartonaşul roşu lui Valentin Geamăn. La conferinţa de presă, purtătorul de cuvânt al clubului FCM Bacău, Cornel Cepariu, a spus că arbitrul ar fi sărit la gâtul lui Geamăn. Tot după încheierea meciului, suporterii băcăuani s-au oprit la poarta stadionului şi i-au huiduit pe oficialii clubului Dinamo prezenţi la partidă, şi anume Nicolae Badea, Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea. "Sunt trei puncte foarte importante în lupta pentru titlu. Această victorie este meritul jucătorilor şi al fostului antrenor, Ion Marin. Eu nu am făcut altceva decât să le ridic moralul după meciul cu Poli Iaşi", a comentat Florin Marin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite