Deziluzii olimpice

Jocurile Olimpice de la Torino au intrat deja în istorie, iar pentru România acest eveniment, care se petrece o dată la patru ani, a fost un mare fiasco. Timp de două săptămâni am stat

Jocurile Olimpice de la Torino au intrat deja în istorie, iar pentru România acest eveniment, care se petrece o dată la patru ani, a fost un mare fiasco. Timp de două săptămâni am stat conectaţi la tensiunea întrecerilor, nu pentru că ai noştri s-ar fi numărat printre cei mai buni, ci, pur şi simplu, pentru frumuseţea spectacolului.
Românului îi place sportul, însă atunci când ai săi încheie concurs după concurs printre ultimii interesul dispare, dovadă audienţele foarte mici pe care le-au înregistrat transmisiile în direct ale Televiziunii Române, cea care a avut exclusivitatea evenimentului.
Trebuie spus din capul locului că, exceptând ediţia de la Salt Lake City, din 2002, la Torino s-au obţinut cele mai slabe rezultate din 1948 încoace. Sigur, nu ne aşteptam la medalii, dar nici la atâta mediocritate şi, să nu ne ferim să o spunem, chiar lipsă de valoare. Am avut 25 de sportivi în diverse competiţii, dar, pentru a-i găsi în ierarhii, era mai uşor să citeşti clasamentele de jos în sus, pentru că România s-a numărat printre ţările cu cele mai multe clasări pe ultimul loc. Dacă Germania, cea mai puternică naţiune în disciplinele iernii, a decis că, la patinaj, de exemplu, nu poate trimite sportivi clasaţi mai jos de locul opt la Europene, la noi nu a existat niciun criteriu de minimă selecţie a valorilor. Astfel, s-a ajuns la situaţia că un schior care nu a participat niciodată la o etapă de Cupă Mondială, pentru că nu are valoare de aşa ceva, a fost trimis la Torino, unde a ocupat, bineînţeles, ultimul loc. Băiatul are 25 de ani şi figurează în ierarhiile federaţiei internaţionale pe locurile 402, 914, 2.110 şi 3.202 la diverse probe! Iar omul nostru a fost la concursuri chiar şi în America de Sud, pe banii COSR.
Bulgarii, mai tari ca noi
Ne plângem mereu că nu avem bani, nici infrastructură, de aceea ne lipsesc rezultatele. Bulgarii ne-au demonstrat că se poate face ceva şi cu puţin. Sunt mai săraci decât noi, trăiesc mai prost, dar au luat o medalie la Torino, aşa cum au mai făcut şi altă dată. Ei au organizat o Universiadă de iarnă sau un Campionat European de patinaj şi se gândesc să-şi depună candidatura pentru Jocurile Olimpice. Singurul lucru care ne deosebeşte, esenţial însă, este că la ei sportul se bucură de sprijin din partea statului, pe când în România niciun guvern postdecembrist nu s-a arătat interesat cu adevărat de acest capitol.
Olimpiada a trecut, dar, în afară de Gheorghe Chiper, Eva Tofalvi şi, poate, băieţii de la sanie, nu am adunat decât deziluzii. Un singur lucru cu adevărat remarcabil s-a petrecut în toate aceste zile, şi anume cursa nebună a lui Zsolt Antal la 50 km schi fond, când România a fost, doar pentru câteva minute, e drept, înaintea tuturor. Nici nu mai contează că Antal s-a pierdut apoi în pluton. Datorită lui am trăit iluzia că putem sta alături de cei mai buni.