Delegaţie redusă pentru Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 104 sportivi vor reprezenta România la Jocurile Olimpice, aceasta în condiţiile în care alte naţiuni vor prezenta de trei sau chiar de patru ori mai mulţi performeri. Iniţial, lista

Doar 104 sportivi vor reprezenta România la Jocurile Olimpice, aceasta în condiţiile în care alte naţiuni vor prezenta de trei sau chiar de patru ori mai mulţi performeri. Iniţial, lista COSR ar fi trebuit să cuprindă 105 nume, numai că atleta Liliana Popescu a fost exclusă din lotul de atletism în urma unui scandal de dopaj.

Raportat la prezenţele anterioare ale României la Jocurile Olimpice, din perioada postbelică, este de amintit că doar în trei rânduri s-a mizat pe un număr mai redus de concurenţi.

Aceasta s-a întâmplat în 1956, la Melbourne, când au fost prezenţi 52 de sportivi, în 1968, la Mexico City, când s-a mizat pe 87 de sportivi şi în 1988, la Seul, unde ţara noastră a avut o delegaţie alcătuită din 62 de performeri.

Record la Moscova, în 1980

La polul opus, cea mai numeroasă prezenţă de după Revoluţie s-a înregistrat în 1992 la Barcelona, unde am avut 179 de sportivi, dar de atunci delegaţia ţării noastre s-a subţiat din ce în ce mai mult cu fiecare ediţie.

Recordul absolut este deţinut de ediţia de la Moscova, unde nu mai puţin de 239 de sportivi români au participat la 134 de probe, de asemenea un record în istoria prezenţelor româneşti la Jocurile Olimpice.
Concurăm la 15 discipline sportive

Cei 104 membri ai delegaţiei sportivilor de la Beijing vor evolua la 15 discipline, la fel cum s-a întâmplat şi la ultimele trei Olimpiade.

Cel mai numeros lot prezent la Beijing îl are atletismul, cu 19 sportivi, urmat de handbal, al cărui lot de 14 jucătoare urmează să fie definitivat de antrenorul principal, Gheorghe Tadici.

Acesta a ales deja 15 jucătoare, însă una dintre ele va fi rezervă şi nu va locui cu delegaţia României în Satul Olimpic. Urmează canotajul şi gimnastica cu câte 13, respectiv 12 sportivi, mulţi dintre ei cu mari şanse la medalii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite