Debut victorios pentru Răzvan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai de succes antrenor al Rapidului în cupele europene şi-a început ieri aventura în a doua ligă. Actuala sa echipă, FC Braşov, s-a impus cu emoţii în meciul cu Inter Gaz

Cel mai de succes antrenor al Rapidului în cupele europene şi-a început ieri aventura în a doua ligă. Actuala sa echipă, FC Braşov, s-a impus cu emoţii în meciul cu Inter Gaz (2-1).

Răzvan Lucescu a început urcuşul spre prima Ligă. Instalat ca principal al lui FC Braşov după despărţirea de Rapid, acesta a început cu o victorie noul sezon al Ligii II.

Braşovenii au învins în deplasarea de la Bucureşti, 2-1 cu Inter Gaz, graţie golurilor lui Cristescu (59) şi Sburlea (64). Gazdele au revenit târziu, marcând în minutul 86 din penalty, dar nu au putut egala. După meci, Lucescu jr s-a declarat nemulţumit de arbitraj.

Acesta i-a reproşat centralului Marius Bocăneală că a fost la un pas de a strica meciul, la faza penalty-ului din care Verdeş a redus din handicap: "Decizia dubioasă a lui Bocăneală a complicat finalul, dar până la urmă a fost bine. Am discutat cu băieţii să-i măcinăm, că vor cădea în repriza a doua, şi aşa s-a întâmplat. Am avut multe situaţii de gol în condiţiile în care este greu să stai în căldura asta, dar să şi alergi! Sunt bucuros pentru victorie".

Principalele contracandidate la promovare ale Braşovului, CS Otopeni şi Petrolul Ploieşti, se întâlnesc azi de la ora 11:00, meciul fiind transmis în direct de TVR2

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite