Dănuţ Coman: "Mult mai greu fără Măldărăşanu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul feroviarilor îi răspunde lui Daniel Niculae, care a spus, legat de partida cu germanii, că nu trebuie luat gol în tur, pentru că, în retur, sigur, Rapidul va înscrie.- Nico a spus că

Portarul feroviarilor îi răspunde lui Daniel Niculae, care a spus, legat de partida cu germanii, că nu trebuie luat gol în tur, pentru că, în retur, sigur, Rapidul va înscrie.
- Nico a spus că veţi marca sigur în Germania, deci trebuie să faceţi tot posibilul să nu luaţi gol "acasă".
- Eu nu mi-am făcut decât datoria până acum şi încerc să fac acelaşi lucru şi în continuare. Când Rapidul înscrie, toţi suntem "vinovaţi", nu numai atacantul, iar când luăm gol, nu numai eu sunt "eroul".
- Simţiţi lipsa lui Măldărăşanu?
- Este foarte greu fără el. Mult mai greu decât ne-a fost până acum. Dar cel care evoluează în locul lui trebuie să demonstreze că poate juca la acest nivel la fel de bine. Tocmai din cauza asta nu suntem doar 11 jucători într-o echipă.
- Sunteţi înaintea celui mai important meci al Rapidului?
- Ne simţim foarte bine, suntem foarte concentraţi. Suntem conştienţi că avem în faţă un adversar foarte dificil. Dar ne-am obişnuit să fim cotaţi cu şansa a doua şi sperăm să trecem şi peste acest meci şi să facem suporterii fericiţi.

Oficialii dau prima şansă alb-vişiniilor
Viitorul acţionar al FC Rapid, Jean Valvis, a declarat că feroviarii sunt mai buni decât Bayern Munchen, formaţie care a fost învinsă în ultimul joc de campionat de adversara de astăzi a alb-vişiniilor. "Rapid este constant bună şi da, va fi mai bună ca Bayern pentru că are un lot unit şi valoros. Lucescu a realizat o muncă extraordinară şi sunt convins că aceşti băieţi îşi vor demonstra încă o dată valoarea lor la nivel european", a spus elveţianul.

Nemţii au luat frica rapidiştilor
Chiar dacă au repurtat o victorie istorică, după 24 de ani, în faţa mult mai titratei echipe Bayern Munchen, fotbaliştii lui Hamburger SV văd în Rapid o formaţie foarte puternică care nu trebuie privită de sus. "N-am fost prea fericit când am văzut că au eliminat-o pe Feyenoord. Sunt puternici în apărare şi periculoşi pe contraatac", a declarat fundaşul Boulahrouz. "Trebuie să uităm ultimul meci din campionat, pentru că Rapid este o echipă foarte puternică. Sunt foarte periculoşi, având în spate suporteri fanatici, aşa cum am văzut că s-a întâmplat cu Hertha", a adăugat şi tehnicianul Thomas Doll. Nemţii au două absenţe, Atouba, plecat în vacanţă în Camerun, şi Jarolim, suspendat.

Rapid Bucureşti - Hamburger SV
Ora 17, Antena 1Stadion: "Valentin Stănescu" - Giuleşti
Arbitri: Kyros Vassaras - Panagiotis Mavropoulos, Simeon Tsolakidis

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite