Dan Alexa: "Chinezii nu au fost corecţi cu mine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşteptat de toată suflarea dinamovistă, transferul lui Dan Alexa în ştefan cel Mare cunoaşte momente tensionate. Beijing Guan, fostul club al mijlocaşului, i-a pârât la FIFA pe oficialii

Aşteptat de toată suflarea dinamovistă, transferul lui Dan Alexa în ştefan cel Mare cunoaşte momente tensionate. Beijing Guan, fostul club al mijlocaşului, i-a pârât la FIFA pe oficialii "alb-roşiilor", deoarece l-au folosit pe Alexa în amicalul cu CS Otopeni, fără ca acesta să aibă acordul chinezilor. "Alexa ne-a minţit. A invocat probleme familiale şi a cerut o scurtă vacanţă pentru a merge acasă. Termenul acordat jucătorului a expirat şi vedem că nu s-a mai întors. În aceste condiţii, am dat în judecată clubul român şi pe Alexa", este declaraţia vicepreşedintelui clubului chinez, Xhang Lu, apărută într-un articol publicat pe site-ul footballchina.
Ieri, Dan Alexa a dezăvăluit faptul că toţi cei din conducere i-au promis că în două zile vor rezolva întreaga poveste."Eu am depus memoriu la FIFA, pentru a deveni jucător liber, deoarece nu mai primisem salariu pe ultimele trei luni, iar acum aştept rezolvarea. Conducerea a spus că în două, trei zile obţine transferul provizoriu, iar apoi pot să se judece un an, doi, nu mă mai interesează. În plus, a mai fost o perioadă de şase luni în care chinezii au întârziat să-mi dea banii. Până la urmă, i-am primit. Dacă ei nu au fost corecţi cu mine, de ce să mai stau acolo?", a spus ieri Dan Alexa.
În altă ordine de idei, Dinamo a disputat, ieri, în ştefan cel Mare, ultimul meci de pregătire din ţară, împotriva divizionarei B, Juventus Colentina, scor 6-0. Esteban Vigo a început meciul în următoarea formulă de joc: Gaev - Bălan, Galamaz, Moţi, Pulhac - Petre, Alexa, Zicu, V. Munteanu - Niculescu, Dănciulescu. Dinamoviştii au început tare partida, şi, în minutul doi, Zicu a marcat după o centrare venită de la Dănciulescu. Peste numai 13 minute, este rândul lui Florentin Petre să iasă în evidenţă, mijlocaşul reuşind un gol superb de la 20 de metri. Până la pauză s-a mai marcat un gol, autor fiind, de această dată, Niculescu. În numai două minute din cea de-a doua partea a jocului, minutele 55 şi 56, Dinamo mai înscrie de două ori, prin Dănciulescu şi Niculescu, care a stabilit şi scorul final, 6-0, în minutul 66.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite