Cristian Cârlan acuză "monstruoasa coaliţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelistul susţine că Janos Kurko şi Iuliu Becze nu-l vor vicepreşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă Rivalitatea dintre Steaua şi HC Csikszerada naşte din nou controverse

Stelistul susţine că Janos Kurko şi Iuliu Becze nu-l vor vicepreşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă

Rivalitatea dintre Steaua şi HC Csikszerada naşte din nou controverse la cel mai înalt nivel al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

Cu numai două săptămâni înaintea alegerilor anticipate din cadrul Adunării Generale Extraordinare, preşedintele secţiei de hochei a clubului bucureştean, Cristian Cârlan, pune tunurile pe Janos Kurko şi pe Iuliu Becze.

Oficialul grupării militare îi acuză pe cei doi de jocuri murdare, afirmând că fostul număr unu al FRHG şi actualul secretar general al acestui for încearcă să-i blocheze candidatura pentru postul de vicepreşedinte al Federaţiei.

Cârlan spune că Iuliu Becze profită din plin de faptul că este membru al Comisiei de validare a dosarelor candidaţilor.

Aşteaptă decizia Comisiei

Stelistul şi-a prezentat, ieri, punctul de vedere în faţa Comisiei, unde a cerut să i se prezinte în scurt timp o decizie finală.

În plus, conform spuselor lui Cârlan, singurul for care are autoritate în acest caz este Adunarea Generală, care poate să hotărască cine are dreptul să candideze la posturile importante din cadrul Federaţiei.

"Am fost informat că îmi lipseşte un program de la dosarul de candidatură pe care l-am depus pentru funcţia de vicepreşedinte al FRHG. Articolul 70 din statutul Federaţiei nu aminteşte de aşa ceva. Sunt de acord că statutul este ambiguu, dar eu am depus actele solicitate", susţine Cârlan.

Pană confirmă varianta lui Cârlan

Fostul secretar general al FRHG, Eduard Pană, este de partea bucureşteanului, confirmând faptul că membrii Comisiei de validare ar putea respinge candidatura lui Cristian Cârlan.

Replica lui Iuliu Becze nu a întârziat prea mult: "Statutul trebuie interpretat în totalitate, nu pe bucăţi. Nu eu resping dosarele candidaţilor, ci o comisie, din care face parte şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Sport, domnul Mihai Căpăţână. Mai multe voi spune atunci când va fi cazul".

Cine decide?

Comisia de validare a dosarelor celor care candidează la o funcţie în FRHG este alcătuită dintr-un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Sport, Mihai Căpăţână, secretarul general al Federaţiei, Iuliu Becze, şi preşedintele Comisiei de Disciplină a aceluiaşi for, Alexandru Wagner.

Deciziile vor trebui luate cât mai curând, având în vedere faptul că alegerile sunt programate în mai puţin de două săpămâni, pe data de 10 iulie.

Eu pot să fiu de acord cu faptul că statutul este ambiguu, dar vă asigur că am depus actele solicitate
Cristian Cârlan, reprezentant CS Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite