"U" Craiova, scor de forfait cu temuta Bistrita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul camerunez Njock a reusit prima "dubla" pentru formatia lui Sorin Cartu

"Vazusi, daca Njock intra bine in joc, ca marca doua goluri", spunea, vineri, dupa meci, un spectator, in stilul bine cunoscut al lui Amza Pellea. Dincolo de graiul neaos si de jocul de cuvinte, izbutit ori nu, observatia surprindea bine prestatia lui Njock, ce a inscris pana acum de trei ori si care a fost foarte greu de tinut, desi antrenorul oaspetilor a pus doi "jandarmi" langa el. Cu toate astea, camerunezul a punctat si cu piciorul, si cu capul si a mai ratat de alte cateva ori. A fost efectiv omul meciului, desi a jucat doar o repriza, el fiind menajat de antrenorul Sorin Cartu, intrucat era usor lovit. "U" Craiova a avut, pe ansamblu, o prestatie buna, desi a tremurat bine inaintea meciului din cauza numeroaselor indisponibilitati. Ca dovada, a avut rezerve doar 5 jucatori, in timp ce oaspetii i-au inscris pe foaia oficiala pe toti 7. In plus, se stie ca CF Gloria 1922 Bistrita, cum se numeste oficial, daca vrea, poate, iar vineri, venind dupa un meci pierdut acasa cu nou-promovata Apullum Alba Iulia, echipa dorea puncte. In plus, delegatul ei oficial este acum nimeni altul decat Henrich Schorsch, cel care, acum un an, dupa ce a sponsorizat Baia Mare, care a promovat in Divizia A, a vandut pe bani grei locul Bacaului lui Sechelariu. Inca o ciudatenie, bistritenii n-au fost insotiti de nici un fan, spre deosebire de Bacau, care, saptamana trecuta, a fost acompaniata de doua autocare cu simpatizanti. Cu toate astea, gazdele au invins clar cu 3-0, permitandu-si chiar luxul de a rata un penalti prin Bundea, in vreme ce oaspetii n-au tras un sut pe poarta in prima repriza. Pe scurt, vorba mucalitului invocat la inceput: "Vezi ce bine iesi daca Njock si-ai lui facura legea in teren!"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite