Craiova este în mare criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii continuă seria negativă din acest sezon şi rămân fără victorie în 2007 Universitatea Craiova şi-a dezamăgit încă o dată fanii nereuşind să obţină decât o remiză

Oltenii continuă seria negativă din acest sezon şi rămân fără victorie în 2007

Universitatea Craiova şi-a dezamăgit încă o dată fanii nereuşind să obţină decât o remiză albă.

Elevii lui Fane Stoica nu au jucat nimic în prima repriză, având doar un singur şut periculos pe poartă, prin Dina. De partea cealaltă, ialomiţenii au fost dezavantajaţi de două ori de arbitraj. Prima oară, Bogdan Mara a marcat în minutul 13 un gol valabil, anulat eronat de asistentul Eduard Dumitrescu pe motiv de ofsaid. A doua oară, în minutul 35, centralul Robert Dumitru nu a acordat penalty pentru oaspeţi la un henţ în careu. Repriza secundă a fost mai echilibrată, dar jocul Craiovei a continuat să sufere, spre exasperarea celor aproximativ 5.000 de spectatori. Văzând neputinţa echipei de la mijlocul terenului, tehnicianul Ştefan Stoica l-a aruncat în luptă pe fiul rătăcitor Andrei Ionescu, proaspăt rechemat la lot, dar jocul Craiovei a rămas la fel de steril.

Unirea a simţit că are în faţă o echipă de bătut, astfel că şi-a înteţit atacurile pe final. În minutul 75, Bilaşco a ratat cea mai mare ocazie a ialomiţenilor, nereuşind să înscrie din patru metri. Trei minute mai târziu, în urma unui contraatac, Stancu a şutat din voleu, dar portarul Bornescu i-a salvat pe olteni de la înfrângere. Ştiinţa a terminat partida în corzi. Jucătorii au părăsit terenul în huiduielile publicului, care a scandat "Ruşine să vă fie!".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite