Cotidianul Marca: "Oficialii de la Villarreal si-au impus punctul de vedere"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa spaniola a notat ca amanarea cu o saptamana a partidei dintre Steaua si Villarreal a fost facuta la cererea insistenta a conducatorilor clubului iberic. "Oficialii de la Villarreal si-au impus

Presa spaniola a notat ca amanarea cu o saptamana a partidei dintre Steaua si Villarreal a fost facuta la cererea insistenta a conducatorilor clubului iberic. "Oficialii de la Villarreal si-au impus punctul de vedere dupa ce atat Steaua, cat si UEFA doreau ca meciul sa se dispute vineri. Decizia de a fi suspendat meciul s-a amanat de trei ori, in timp ce cluburile se puneau de acord pentru o alta data. In final se parea ca se va juca vineri, de la ora 16, dar presedintele Fernando Roig a respins aceasta posibilitate si a confirmat ca partida va avea loc miercuri", scrie "Marca". "Intre pasiune si odisee" a titrat publicatia "El Periodico Mediterraneo", care a admirat devotamentul fanilor stelisti. "Suporterii echipei Steaua, care au suportat zapada timp de doua ore si au cantat, au fost singurii care s-au opus negocierilor pentru suspendarea partidei. Pe stadionul din Ghencea parea ca are loc o finala de Liga Campionilor. Mai era aproape o ora si jumatate pana la inceputul partidei si tribunele erau pline de suporteri. Ei, fara indoiala, au fost adevaratii eroi ai zilei", a scris publicatia amintita, care povesteste si reactiile spaniolilor in fata furtunii de zapada. "Baietii lui Pellegrini au facut diferite miscari pentru a suporta frigul. Preparatorul fizic, Jose Cabello, nu a incetat nici un moment sa-si urmareasca elevii, care, disciplinati, executau toate miscarile. In paralel, inima consilierului delegat Jose Manuel Llaneza batea mai tare ca niciodata. Si pentru asta l-a infruntat pe delegatul UEFA, care este seful securitatii de la Bruges. Pellegrini nu voia sa joace. Tehnicianul se gandea la integritatea jucatorilor sai si la partida de duminica", se mentioneaza in "El Periodico Mediterraneo". Spaniolii au decis sa schimbe si ora de incepere a partidei retur. Astfel, directorul executiv al ros-albastrilor, Valeriu Argaseala, a declarat ca cei de la Villarreal au trimis o adresa clubului Steaua, in care solicita ca acest meci sa se dispute de la ora 21, desi initial se anuntase disputarea sa de la ora 18.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite