EXCLUSIV ADEVARUL / Cosmin Olăroiu: „Am readus entuziasmul printre jucători“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Olăroiu a explicat cum a reuşit să „resusciteze“ o echipă ce părea anesteziată, şi să o califice în finala Cupei României. Oli a sărit în apărarea lui Dică, despre care Gigi Becali spusese că va fi dat afară la vară. „Dacă mai critici jucătorii, eu am plecat“, i-a transmis tehnicianul patronului.

Steaua e la un meci de a salva un sezon ce părea compromis total, acum în câteva zile. După 0-0, acasă, cu Braşov, în turul semifinalelor Cupei, a urmat un 0-1, tot pe teren propriu, de această dată în campionat, cu Rapid, şi demisia lui Cârţu.

Olăroiu a preulat echipa pentru finalul stagiunii, însă nici el n-a reuşit să facă minuni după două antrenamente, iar la Mediaş, cu Gaz Metan, roş-albaştrii au apărut a fi tot în comă.La Braşov însă, a ieşit la rampă o echipă metamorfozată. Steliştii au dominat meciul şi au obţinut calificarea în finală, deşi „stegarii" au fost cei care au înscris primii. „La pauză, le-am explicat băieţilor că nu trebuie să intrăm în panică fiindcă nici la 1-0 nu s-au schimbat datele problemei pentru noi. Tot de un gol aveam nevoie pentru calificare şi la 0-0, dar şi la 1-0 pentru Braşov. La cum s-a jucat, eram convins că ne vom califica. Braşov a dat gol dintr-un penalty uşor acordat. În rest, noi am dominat", ne-a spus Cosmin Olăroiu.

Întrebat cum a reuşit să „resusciteze" echipa după partida de la Mediaş în care Steaua n-a avut nicio ocazie, Oli a explicat: „În zilele premergătoare întâlnirii de la Braşov, am vorbit foarte mult cu jucătorii. Am readus entuziasmul printre ei, ceea ce de fapt ne împinge înainte în viaţă. Jucătorii se antrenează cu zâmbetul pe buze. Sunt foarte mulţumit de ei. De la primul antrenament am încercat să le ridic moralul şi au răspuns foarte bine. Simt că progresăm treptat".

L-a potolit pe Gigi

Chiar dacă Nicolae Dică a calificat Steaua în finala Cupei prin golul său de la Braşov, după meci, Gigi Becali n-a încetat cu criticile la adresa fotbalistului de 31 de ani. „La vară, pleacă şi gata! La Steaua nu poţi să trăieşti dintr-un gol", a anunţat latifundiarul. Acesta a admis, ulterior, că declaraţiile sale l-au supărat pe Cosmin Olăroiu. „Eu i-am spus lui Gigi în felul următor: te lauzi că aduci şapte, zece, nu ştiu câţi jucători la vară. Deocamdată, eu am la dispoziţie un lot cu care trebuie să mai joc două meciuri în campionat şi finala Cupei. Dacă mai critici vreun jucător, eu am plecat", ne-a povestit Oli.

Reacţia sa l-a speriat pe Becali, care imediat a făcut pasul înapoi: „Nu mai zic nimic de Dică! Dacă Olăroiu rămâne la Steaua şi din vară şi îmi zice că are nevoie de Dică. Atunci, ce fac? Îl mai dau afară pe Dică? Normal că nu". Chiar dacă revenirea sa în Ghencea este una temporară, pentru ultima parte a sezonului, Olăroiu s-a dedicat sută la sută echipei. Tehnicianul de 41 de ani îşi petrece toată ziua lângă echipă şi  conduce fiecare antrenament. La meciuri însă, nu stă pe bancă, ci în tribună de unde ţine legătura prin telefon cu secunzii săi, Cătălin Necula şi Gabriel Caramarin. La pauză, Oli coboară în vestiar şi discută direct cu jucătorii.

Nu s-a hotărât dacă stă pe bancă

Aproape sigur, antrenorul va sta pe bancă în finala Cupei, contra celor de la Dinamo, deşi spune că, deocamdată, nu a luat o decizie în acest sens. „Acum, în momentul ăsta dacă mă întrebi, nu ştiu ce o să fac . O să iau o decizie în ziua meciului. Mai e până atunci", a încheiat Oli.

"Jucătorii se antrenează cu zâmbetul pe buze. Sunt foarte mulţumit de ei. Simt că progresăm treptat."
Cosmin Olăroiu
antrenor Steaua

Finalistele vor avea câte 30% din bilete

Cele două finaliste ale Cupei vor primi fiecare câte 30% din totalul biletelor ce vor fi disponibile pentru partida de la 25 mai, la Braşov. Toate tichetele vor costa 35 de lei bucata. Suporterii stelişti vor achiziţiona bilete de culoare albastră, în timp ce fanii „câinilor" vor avea bilete de culoare roşie. De asemenea, FC Braşov va primi 20% din tichete, culoarea acestora fiind galbenă, iar FRF restul de 20%. Stadionul „Silviu Ploeşteanu" din Braşov are o capacitate de 8.500 de locuri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite