Constantin Gâlcă: "La noi mai lipseşte să se bată conducătorii între ei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul mijlocaş al naţionalei române a jucat timp de zece ani în Spania. La 34 de ani, Constantin Gâlcă se gândeşte să revină în Liga I, la echipa care i-a marcat începutul carierei, FC

Fostul mijlocaş al naţionalei române a jucat timp de zece ani în Spania. La 34 de ani, Constantin Gâlcă se gândeşte să revină în Liga I, la echipa care i-a marcat începutul carierei, FC Naţional.
După un deceniu în fotbalul occidental, Liga lui Mitică apare ca o junglă. "Sincer, la noi mai lipseşte să se bată conducătorii între ei. Am văzut de curând un jucător care a împins arbitrul. Este inadmisibil", este de părere fotbalistul, care nu crede că arbitrii sunt oile negre ale fotbalului românesc. "Cred că se exagerează prea mult scandalul acesta cu arbitrii. Peste tot greşesc, mai rău e când se greşeşte intenţionat. Nu cred că ar trebui să ne plângem atât de mult de arbitri", a declarat Gâlcă. Revenirea în Liga I este condiţionată de familia internaţionalului român. "Eu aş veni, dar nu e aşa simplu, am familia în Spania, copiii sunt la şcoală, s-au obişnuit acolo. Mă voi mai gândi, dar totul depinde de familie", a precizat internaţionalul.
"Putem bate Olanda"
Deşi are 34 de ani, Gâlcă se mai gândeşte la echipa naţională. Exemplul Dorinel Munteanu îl determină pe fostul mijlocaş al Stelei să mai spere. "Nu se ştie niciodată, însă principala mea preocupare este să-mi găsesc echipă şi să joc cât mai bine. Eu am păstrat legătura cu cei din stafful tehnic", a declarat mijlocaşul, care a jucat ultima oară în echipa naţională în martie 2005, contra Macedoniei. Referitor la şansele tricolorilor de a accede după opt ani la un Campionat European, Gâlcă este optimist. "Eu sunt sigur că ne vom califica. Sunt de părere că putem bate şi Olanda. şi ei au o echipă tânără, trec prin unele transformări, aşa că nu este imposibil să-i batem. Acum, pentru meciul cu Belarus, este un lucru foarte bun, pentru că domnul Piţurcă are de unde alege dintre atâţia jucători din campionatul intern, care au adunat experienţă internaţională în cupele europene. Dacă acum câţiva ani era o arie de selecţie de 20 de jucători, acum sunt 30-40 de fotbalişti care pot veni la echipa naţională", a menţionat Gâlcă.
Echipele de club spală imaginea naţionalei
Chiar dacă prima reprezentativă pierde calificare după calificare, echipele de club româneşti ţin sus ştacheta fotbalului românesc în străinătate. Constantin Gâlcă spune că imaginea formaţiilor româneşti este alta după ultimele campanii europene. "Avem echipe destul de puternice. Dovada cea mai puternică este că Steaua a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA. E clar că în Spania imaginea echipelor româneşti este mai bună, dar nu chiar atât de grozavă pe cât suntem tentaţi să credem", a precizat internaţionalul român.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite