"Complot! FRF vrea să limiteze numărul străinilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iuliu Mureşan este un preşedinte de club fericit. Echipa sa, CFR Cluj, se află confortabil pe primul loc în Liga I şi a devenit principala favorită la câştigarea titlului. Mureşan

Iuliu Mureşan este un preşedinte de club fericit. Echipa sa, CFR Cluj, se află confortabil pe primul loc în Liga I şi a devenit principala favorită la câştigarea titlului. Mureşan anunţă că la Cluj vor mai ajunge jucători de valoare, peste media campionatului, şi că nu se teme de cei care vor încerca, prin orice mijloace, să oprească trupa lui Andone din drumul spre cununa cu lauri.

- Aţi crezut în vară într-un loc 1?

- Nu mă aşteptam chiar la un asemenea parcurs, dar noi, vă reamintesc, în vară am anunţat că vrem să luăm campionatul, chiar dacă iar nu ne-a crezut multă lume, şi deci credem că putem fi acum la iarnă pe primul loc. Dar nu fără nicio înfrângere şi la 11 puncte distanţă de locul doi.

- Conjunctură?

- Am mai auzit asta, dar nu sunt de acord. Chiar am văzut pe site-ul UEFA că CFR este pe primul loc într-un clasament prezentat în această toamnă, iar după noi este Şeriff Tiraspol. Dacă vreţi, moldovenii au ajuns printr-o conjunctură acolo pentru că la ei nu e campionat tare, pe când la noi sunt mai multe formaţii de top. Meritul e al nostru, exclusiv.

- De ce aţi adoptat metoda importului de jucători străini?

- Nu am putut aduce la CFR ce jucători ne doream, din mai multe motive, unul din ele fiind acela că fotbaliştii de valoare evoluau la Steaua, Dinamo şi Rapid, de unde nu-i puteam transfera la Cluj, decât eventual "căzăturile". Şi nu mă pot bate cu Dinamo, spre exemplu, cu jucătorii pe care-i dau ei afară. Astfel, am apelat la străini.

- Veţi cheltui 100 de milioane de euro?

- Nu avem cum să cheltuim aceşti bani nici dacă vom construi un stadion nou, precum cel al naţionalei. Plus că nu putem aduce la echipă jucători la fel de valoroşi şi nici nu vrem pentru că ar apărea un dezechilibru. Dar jucători de 4-5 milioane de euro vom transfera.

- Va reuşi CFR să menţină ritmul?

- Chiar am aflat că cei de la Ligă sau Federaţie încearcă să introducă în regulament o limitare a numărului de jucători străini într-o echipă, o încălcare a legilor europene. E un complot! Dar noi nu ne temem. Valoarea lotului şi a fotbalului practicat de noi este atât de evidentă, că nu am emoţii.

- Stadionul?

- Fără modestie, va fi cel mai frumos din ţară la vară. Mai investim 12 milioane de euro. Modern, cochet, 24.000 de locuri. De altfel, noi şi Ghencea suntem singurele arene din ţară ce pot găzdui meciuri de Liga Campionilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite