Circ ieftin la Supercupă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia a permis ca Braşovul să evolueze cu două jucătoare fără certificat internaţional de transfer, motiv pentru care a ieşit un întreg scandal Iniţiativa Federaţiei Române

Federaţia a permis ca Braşovul să evolueze cu două jucătoare fără certificat internaţional de transfer, motiv pentru care a ieşit un întreg scandal

Iniţiativa Federaţiei Române de Handbal de a organiza un meci de Supercupă, între Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Rulmentul Braşov, scor 28-24, în moderna sală de la Chiajna, nu a avut nici pe departe efectul scontat.

Mai mult decât atât, scandalul iscat în dimineaţa meciului ce a continuat până la ora partidei, întârziată cu 20 de minute, nu a făcut decât să pună o pată pe imaginea forului păstorit de Cristian Gaţu. Cu câteva ore înainte de meci, antrenorul vâlcencelor, Gheorghe Tadici, a contestat dreptul de joc a două handbaliste proaspăt transferate la Braşov, Simona Gogârlă şi rusoaica Natalia Spirova, pe motiv că ambele nu au fost legitimate oficial, informaţie confirmată de surse din FRH.

Putea câştiga meciul la "masa verde"

Tadici a ameninţat că nu va trimite echipa pe teren, în timp ce braşovenii i-au acuzat pe cei de la Oltchim că se tem de o înfrângere la începutul sezonului.

Când au văzut că gluma se îngroaşă, oficialii FRH, în frunte cu Cristian Gaţu, au sosit la sală cu o jumătate de oră înainte încercând să aplaneze conflictul. După lungi tergiversări, cu intervenţia sponsorilor celor două echipe, meciul a început la 20 de minute după ora programată iniţial.

Pe teren s-a impus în cele din urmă Oltchimul, scor 28-24, dar dacă ar fi pierdut, echipa din Vâlcea ar fi depus memoriu şi ar fi câştigat cu 10-0 la masa verde. Aşadar, am avut o Supercupă disputată acerb între cele două formaţii, un circ de zile mari înainte şi în timpul jocului, cu un Tadici în-
tr-o continuă efervescenţă şi cu un trofeu care oricum ar fi poposit pe masa Oltchimului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite